2010

Dar printre marii perdanţi se numără Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Agricultura va primi mai puţin cu miliard de lei (aproximativ 230 de milioane de euro), deşi nu mai puţin de 2,6% din creşterea de 4,4% a...
16 noiembrie, 2011
Potrivit estimărilor semnal realizate de Institutul Naţional de Statistică, produsul intern brut a crescut în trimestrul 3 al acestui an mult peste asteptările analiştilor. Astfel, conform primelor estimări, Produsul intern brut în trimestrul III 2011 a fost, în...
15 noiembrie, 2011
Poate cea mai discretă dezbatere. Steaua sub care încearcă să pornească discuţiile pe Strategia (noua) Anticorupţie e pitică şi roşie. Chiar şi în cazul că s-ar urni lucrurile – de la clasa politică, la societatea civilă şi la...
10 octombrie, 2011
Deşi cifrele pot părea mai greu de digerat, prezentarea lor este singura modalitate de a oglindi fidel evoluţia finanţelor publice din ultimii ani. De aceea, vă prezentăm sintetic situaţia bugetului general consolidat al statului şi, în cadrul acestuia,...
26 iulie, 2011
Deficitul public al Portugaliei pentru anul 2010 a fost revizuit în creştere de la 8,6% din PIB  la 9,1 % din PIB, a anunţat sâmbătă Institutul Naţional de Statistică de la Lisabona (INE), citat de AFP. Potrivit autorităţilor...
24 aprilie, 2011
Bucureştiul va avea, în 2011, un produs intern brut pe cap de locuitor de 15.143 euro, cu aproximativ 6% peste nivelul de anul trecut, conform estimărilor Comisiei Naţionale de Prognoză. Creşterea reală a PIB în Capitală va fi...
3 aprilie, 2011

Regina creşterii PIB în 2011 – Cenuşăreasa bugetului pe 2012

Dar printre marii perdanţi se numără Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Agricultura va primi mai puţin cu miliard de lei (aproximativ 230 de milioane de euro), deşi nu mai puţin de 2,6% din creşterea de 4,4% a PIB înregistrată pe trimestrul al treilea din acest an faţă de acelaşi trimestru ala anului precedent ( trei cincimi) a provenit din creşterea spectaculoasă a producţiei agricole.

Corupţia ia închisoare cu suspendare. De unde porneşte Strategia Anticorupţie

Poate cea mai discretă dezbatere. Steaua sub care încearcă să pornească discuţiile pe Strategia (noua) Anticorupţie e pitică şi roşie. Chiar şi în cazul că s-ar urni lucrurile – de la clasa politică, la societatea civilă şi la cetăţeanul de rând – mai rămâne marele hop al Justiţiei.Asta pentru că în România, corupţia se bucură de-o clemenţă mai mare decât au parte delictele de drept comun.

Bugetul României, o viziune pe ultimii 4 ani. O povară prea mare pe boul care trage

Deşi cifrele pot părea mai greu de digerat, prezentarea lor este singura modalitate de a oglindi fidel evoluţia finanţelor publice din ultimii ani. De aceea, vă prezentăm sintetic situaţia bugetului general consolidat al statului şi, în cadrul acestuia, situaţia bugetului de stat. Cum le-a construit guvernul şi ce-a făcut cu ele.

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: