Definitii

>proces de formare şi creştere a capitalului unor agenţi economici pe seama valorilor preluate de la alţii constrânşi să le cedeze, de regulă, prin mijloace extraeconomice. Baza a.p. este forţa sau puterea care îmbracă diferite forme de la forţa brută, violentă, la...
25 iulie, 2021
>, venit al unităţilor econo- mice din comerţ, al comercianţilor a cărui mărime se determină ca diferenţă dintre preţul de vânzare a mărfii către alţi agenţi economici participanţi la activităţile comerciale sau către consumatorul final şi preţul de achiziţionare a...
25 iulie, 2021
>, capacitatea de asociere a unei unităţi dintr-un factor cu mai multe unităţi din alt factor de producţie. De exemplu, pe o suprafaţă de teren poate lucra un număr mai mare sau mai mic de lucrători agricoli; un muncitor...
25 iulie, 2021
> (în Sistemul Con- turilor Naţionale), unităţi economice instituţionalizate (asociaţii fără scop lucrativ, fundaţii, servicii de caritate etc.), care au ca funcţie principală prestarea de servicii nonmarfare pentru anumite categorii specifice de persoane sau colectivităţi. Resursele financiare ale a.p. provin în principal din...
25 iulie, 2021
> (în Sistemul Contu- rilor Naţionale), acele unităţi economice instituţio- nalizate, a căror funcţie principală constă în redis- tribuirea venitului şi a avuţiei pe baza serviciilor nonmarfare prestate populaţiei, în cazurile în care întreprinderile, firmele nu oferă astfel de servicii pe piaţă sau le...
25 iulie, 2021
>unităţi constând din toate organele şi organismele publice care produc şi oferă o mare gamă de servicii nonmarfare pentru colectivitate. Aceste servicii se grupează în două categorii principale: individuali- zabile, care pot fi cuantificabile în mod individual (învăţământ, asistenţă sanitară etc.); colective pure, care sunt prestate în beneficiul colectivităţii...
25 iulie, 2021

ACUMULARE PRIMITIVĂ,  

>proces de formare şi creştere a capitalului unor agenţi economici pe seama valorilor preluate de la alţii constrânşi să le cedeze, de regulă, prin mijloace extraeconomice.

ADAOS COMERCIAL

>, venit al unităţilor econo- mice din comerţ, al comercianţilor a cărui mărime se determină ca diferenţă dintre preţul de vânzare a mărfii către alţi agenţi economici

ADAPTABILITATEA FACTORILOR DE PRO-DUCŢIE

>, capacitatea de asociere a unei unităţi dintr-un factor cu mai multe unităţi din alt factor de producţie. De exemplu, pe o suprafaţă de teren poate

ADMINISTRAŢII PRIVATE

> (în Sistemul Con- turilor Naţionale), unităţi economice instituţionalizate (asociaţii fără scop lucrativ, fundaţii, servicii de caritate etc.), care au ca funcţie principală prestarea de servicii nonmarfare pentru

ADMINISTRAŢII PUBLICE

> (în Sistemul Contu- rilor Naţionale), acele unităţi economice instituţio- nalizate, a căror funcţie principală constă în redis- tribuirea venitului şi a avuţiei pe baza serviciilor nonmarfare prestate populaţiei,

ADMINISTRAŢII PUBLICE CENTRALE

>unităţi constând din toate organele şi organismele publice care produc şi oferă o mare gamă de servicii nonmarfare pentru colectivitate. Aceste servicii se grupează în două categorii principale: individuali- zabile, care pot fi

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: