înţelegere între două sau mai multe state – subiecte de drept internaţional – care are drept scop promovarea unor raporturi de cooperare economică. A. de c.e.i. creează cadrul ge- neral al
înţelegere interstatală prin care se creează cadrul juridic de protejare reciprocă a investiţiilor efectuate de anumite persoane (fizice sau juridice) pe teritoriul altor ţări. În practica contemporană, există a. de g.i. bilaterale şi
(finanţare internă), asigurarea desfăşurării activităţii agenţilor economici, satisfacerea nevoilor curente de producţie, a celor de investiţii şi a altor necesităţi din resurse proprii fără a apela
termen introdus de Delmar S. Harder în 1948 pentru a desemna controlul automat al proceselor tehnologice. În prezent, termenul de a. este utilizat pentru a desemna o
termen care carac- terizează relaţiile dintre unităţile economice într-o economie de schimb, relevând independenţa decizională a acestora. A.e. presupune că unităţile economice au dreptul de decizie în ceea ce priveşte
(agenţii de reglementare), reprezintă instituţii autonome de la care emană norme, reguli, standarde etc., cu putere de lege secundară, prin care se asigură condiţii egale agenţilor economici de
principiu, teorie, prin care se fundamentează rolul comerţului exterior în dezvoltarea economică a ţărilor participante la schimburi. A.c.a. presupune că specia- lizarea internaţională a unei ţări are ca efect obţinerea acelor bunuri reţinute
teorie contempo- rană cu privire la eficienţa schimburilor externe, conform căreia eficienţa comerţului exterior depinde mai ales de capacitatea ţărilor, a unităţilor economice din diferitele ţări de a
ielile şi costurile oportunităţii Anglia Portugalia Bunurile Cheltuieli Costurile oportunităţii Cheltuieli Costurile oportunităţii Vin (1 galon) 120 120/100 (6/5) 80 80/90 (8/9) Pânză (1 yard) 100 100/120 (5/6) 90 90/80 (9/8) că o parte
stocul de bunuri în posesiunea agenţilor economici (gospodării, firme, administraţii publice şi private etc.) la un moment dat. A. este deci o mărime de stoc care poate
totalitatea bunurilor existente la un moment dat într-o anumită ţară, indiferent de forma de proprietate în care se află. Volumul total al a. unei ţări nu rezultă însă din însumarea posesiunilor
fun- damentul unei teorii a cererii, care se bazează numai pe fenomene observabile şi măsurabile. În cadrul acestei teorii, accentul cade pe comportamentul con- sumatorului, nu pe
AXIOMELE PREFERINŢELOR CONSUMA- TORULUI (în teoria subiectivă a consumatorului individual), ipoteze ale analizei comportamentului consumatorului şi ale testării caracterului raţional al acestui comportament. A.p.c. sunt: comparaţia, tran- zitivitatea, cantitatea (insaturaţie),
operaţie prin care un debitor pune la dispoziţia creditorului său un bun, care garantează plata la scadenţă a unei obligaţii de plată. Dacă debitorul nu reuşeşte
sancţiune concretizată în plata unei anumite sume de bani, reglementată prin acte normative, suportată de persoane fizice şi/sau juridice pentru abateri privind îndeplinirea unor obligaţiuni cu caracter fiscal, civil
(1) reducerea şi, în final, stingerea unei datorii sau obligaţii prin plăţi repetate; de exemplu, amortizarea unui împrumut prin restituirea periodică a unor rate determinate de-a lungul
(v. METODĂ) Analiză cantitativă (v. METODĂ) ANALIZĂ CONTABILĂ, metodă de cercetare, pe bază de documente, a fiecărei operaţii economico- financiare, prin descompunerea ei în elementele componente în vederea stabilirii conturilor
metodă de eva- luare a oportunităţii implementării unui proiect, ca şi a continuării unei afaceri prin compararea avantajelor obţinute cu costurile făcute. Indicatorii calitativi folosiţi în a.c.-b. sunt:
metodă de analiză economico-statistică care studiază structura matricelor de covariaţie şi corelaţie, cu scopul identificării influenţei diferiţilor factori asupra evoluţiei unui fenomen. Se consideră că variabilele supuse observării (x 1, x2,…,
metodă de cercetare a fenomenelor şi proceselor economice din punct de vedere financiar. A.f. studiază cheltuielile, veniturile şi rezultatele financiare pe care le antrenează orice activitate economică pentru a descoperi cauzele care
înţelegere între două sau mai multe state – subiecte de drept internaţional – care are drept scop promovarea unor raporturi de cooperare economică. A. de c.e.i. creează cadrul ge- neral al
înţelegere interstatală prin care se creează cadrul juridic de protejare reciprocă a investiţiilor efectuate de anumite persoane (fizice sau juridice) pe teritoriul altor ţări. În practica contemporană, există a. de g.i. bilaterale şi
(finanţare internă), asigurarea desfăşurării activităţii agenţilor economici, satisfacerea nevoilor curente de producţie, a celor de investiţii şi a altor necesităţi din resurse proprii fără a apela
termen introdus de Delmar S. Harder în 1948 pentru a desemna controlul automat al proceselor tehnologice. În prezent, termenul de a. este utilizat pentru a desemna o
termen care carac- terizează relaţiile dintre unităţile economice într-o economie de schimb, relevând independenţa decizională a acestora. A.e. presupune că unităţile economice au dreptul de decizie în ceea ce priveşte
(agenţii de reglementare), reprezintă instituţii autonome de la care emană norme, reguli, standarde etc., cu putere de lege secundară, prin care se asigură condiţii egale agenţilor economici de
principiu, teorie, prin care se fundamentează rolul comerţului exterior în dezvoltarea economică a ţărilor participante la schimburi. A.c.a. presupune că specia- lizarea internaţională a unei ţări are ca efect obţinerea acelor bunuri reţinute
teorie contempo- rană cu privire la eficienţa schimburilor externe, conform căreia eficienţa comerţului exterior depinde mai ales de capacitatea ţărilor, a unităţilor economice din diferitele ţări de a
ielile şi costurile oportunităţii Anglia Portugalia Bunurile Cheltuieli Costurile oportunităţii Cheltuieli Costurile oportunităţii Vin (1 galon) 120 120/100 (6/5) 80 80/90 (8/9) Pânză (1 yard) 100 100/120 (5/6) 90 90/80 (9/8) că o parte
stocul de bunuri în posesiunea agenţilor economici (gospodării, firme, administraţii publice şi private etc.) la un moment dat. A. este deci o mărime de stoc care poate
totalitatea bunurilor existente la un moment dat într-o anumită ţară, indiferent de forma de proprietate în care se află. Volumul total al a. unei ţări nu rezultă însă din însumarea posesiunilor
fun- damentul unei teorii a cererii, care se bazează numai pe fenomene observabile şi măsurabile. În cadrul acestei teorii, accentul cade pe comportamentul con- sumatorului, nu pe
AXIOMELE PREFERINŢELOR CONSUMA- TORULUI (în teoria subiectivă a consumatorului individual), ipoteze ale analizei comportamentului consumatorului şi ale testării caracterului raţional al acestui comportament. A.p.c. sunt: comparaţia, tran- zitivitatea, cantitatea (insaturaţie),
operaţie prin care un debitor pune la dispoziţia creditorului său un bun, care garantează plata la scadenţă a unei obligaţii de plată. Dacă debitorul nu reuşeşte
sancţiune concretizată în plata unei anumite sume de bani, reglementată prin acte normative, suportată de persoane fizice şi/sau juridice pentru abateri privind îndeplinirea unor obligaţiuni cu caracter fiscal, civil
(1) reducerea şi, în final, stingerea unei datorii sau obligaţii prin plăţi repetate; de exemplu, amortizarea unui împrumut prin restituirea periodică a unor rate determinate de-a lungul
(v. METODĂ) Analiză cantitativă (v. METODĂ) ANALIZĂ CONTABILĂ, metodă de cercetare, pe bază de documente, a fiecărei operaţii economico- financiare, prin descompunerea ei în elementele componente în vederea stabilirii conturilor
metodă de eva- luare a oportunităţii implementării unui proiect, ca şi a continuării unei afaceri prin compararea avantajelor obţinute cu costurile făcute. Indicatorii calitativi folosiţi în a.c.-b. sunt:
metodă de analiză economico-statistică care studiază structura matricelor de covariaţie şi corelaţie, cu scopul identificării influenţei diferiţilor factori asupra evoluţiei unui fenomen. Se consideră că variabilele supuse observării (x 1, x2,…,
metodă de cercetare a fenomenelor şi proceselor economice din punct de vedere financiar. A.f. studiază cheltuielile, veniturile şi rezultatele financiare pe care le antrenează orice activitate economică pentru a descoperi cauzele care
