ACORD ECONOMIC
>, înţelegere, consemnată într-un document, între două sau mai multe persoane (fizice sau juridice) prin care acestea formulează unele drepturi şi obligaţii reciproce, le transmit de la o persoană la

>înţe- legere între două sau mai multe state – subiecte de drept internaţional privitoare la schimburile comerciale dintre unităţi economice din ţări diferite, la cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică dintre
>tratatul prin intermediul căruia Fondul Monetar Internaţional îşi procură şi alte fonduri, în afara celor proprii, pentru activităţile sale. Primul a.g. de î. a fost încheiat, în 1962, între
>, înţelegere între guverne sau între uniuni de producători/consumatori, având drept obiectiv general prevenirea fluctuaţiilor exagerate pe pieţele produselor ce fac obiectul acordului, precum şi sta-
>termen prin care se apreciază absenţa la locul de muncă a personalului unei întreprinderi. A. măsoară raportul dintre orele nelucrate şi durata stabilită a timpului de lucru. A. poate fi determinat de
>, (1) preluarea unei societăţi comerciale de către o altă societate comercială, întregul activ al primei societăţi devenind aportul său la capitalul social al celei de