Definitii

>, acord prin care s-a preconizat realizarea unei zone de comerţ liber în Europa Centrală. Semnat la Cracovia, în decembrie 1992  şi intrat în vigoare la 1 martie 1993, acesta cuprinde în prezent şapte  ţări: Ungaria, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, România şi...
5 august, 2021
>, semnat în decembrie 1992 de către S.U.A., Canada şi Mexic, devenit efectiv în ianuarie 1994, prevede eliminarea imediată a barierelor tarifare  şi netarifare asupra majorităţii bunurilor produse  şi comercializate în ţările membre. De asemenea, acordul mai prevede liberalizarea graduală, de-a lungul a...
5 august, 2021
>, document emis de o bancă (emitent), la cererea unui client, prin care emitentul se angajează să efectueze plata contravalorii unor mărfuri, în favoarea beneficiarului. De regulă, a. este solicitat de exportator, care urmăreşte să se asigure de achitarea contravalorii mărfurilor expediate şi...
5 august, 2021
>, (1) preluarea unei societăţi comerciale de către o altă societate comercială, întregul activ al primei societăţi devenind aportul său la capitalul social al celei de a doua. De aceea, a. este, în fapt, o formă de concentrare a producţiei (a...
5 august, 2021
>, stare a economiei, a pieţelor bunurilor economice, caracterizată prin menţinerea cantităţilor oferite, menite să răspundă cererii. Ea nu trebuie confundată cu supraproducţia, care constă într-o ofertă de bunuri marfare în exces faţă de cerere (la un anumit nivel dat al preţului); supraproducţia este...
5 august, 2021
> cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării, înfiinţat la 1 aprilie 1866, în timpul Locotenenţei Domneşti, sub denumirea “Societate Literară Română”. Şi-a inaugurat efectiv activitatea la 1 august 1867, când a devenit “Societatea Academică Română”. Printre membrii societăţii figurau reprezentanţi iluştri...
5 august, 2021

ACORDUL DE LIBER SCHIMB NORD-AMERICAN (NAFTA)

>, semnat în decembrie 1992 de către S.U.A., Canada şi Mexic, devenit efectiv în ianuarie 1994, prevede eliminarea imediată a barierelor tarifare  şi netarifare asupra majorităţii bunurilor produse  şi

ACREDITIV

>, document emis de o bancă (emitent), la cererea unui client, prin care emitentul se angajează să efectueze plata contravalorii unor mărfuri, în favoarea beneficiarului. De regulă, a.

ABSORBŢIE

>, (1) preluarea unei societăţi comerciale de către o altă societate comercială, întregul activ al primei societăţi devenind aportul său la capitalul social al celei de

ABUNDENŢĂ

>, stare a economiei, a pieţelor bunurilor economice, caracterizată prin menţinerea cantităţilor oferite, menite să răspundă cererii. Ea nu trebuie confundată cu supraproducţia, care constă într-o ofertă de bunuri marfare

ACADEMIA ROMÂNĂ

> cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării, înfiinţat la 1 aprilie 1866, în timpul Locotenenţei Domneşti, sub denumirea “Societate Literară Română”. Şi-a inaugurat efectiv activitatea la 1

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: