DUALISM ECONOMIC
denumire dată unei economii cu două sisteme economice care se juxtapun şi este caracteristică ţărilor subdezvoltate. În acest sens există un sector tradiţional rural relevant pentru un sistem precapitalist şi

>, componentă a unui mecanism de control al poluării în S.U.A., introdus în 1990 printr-un amendament la Legea privind puritatea aerului, ce înlocuieşte sistemul bazat pe
>, venitul sau remuneraţia plătită sau primită pentru serviciul unui capital în condiţiile în care aceasta nu este capitalizată. În practică, d.s. este mai rar folosită, dar

venitul sau remuneraţia plătită sau primită pentru serviciul unui capital în condiţiile capitalizării sale. Aceasta presupune transfor- marea dobânzii primite în capital, ajungându-se astfel să se calculeze dobândă la
>, remunerarea efectivă a unui capital în expresie monetară la preţul pieţei. D.n. foarte dinamică, instabilă, oscilantă sau volatilă. Mărimea sa este determinată de: a) mărimea capitalului cu care este