ARIERATE
>, împrumuturi restante, a căror scadenţă nu a fost respectată. A. apar pe fondul nerespectării condiţiilor contractuale între unităţile economice. Acumularea de a. într-un volum mare poate produce un blocaj

> (n. 1921), economist american, profesor universitar, membru al Academiei Americane de Ştiinţe şi Arte. Laureat al Premiului Nobel pentru Economie în 1972. K.J. Arrow este cunoscut îndeosebi
>, (1) lichidarea unei stări de fapt, a unui proces sau fenomen cu caracter negativ existent la un moment dat în economie sau într-un sector al
>, sistem de sprijin bănesc, cu caracter contributoriu, rezultat în urma funcţionării mecanismului distinct de transfer financiar realizat de către stat prin intermediul procesului de
>, principalul sistem de ocrotire a sănătăţii populaţiei în România. A.s. de s. sunt obligatorii şi funcţionează descentralizat, pe baza principiului solidarităţii, subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor, precum şi a dreptului
>, aspect esenţial al situaţiei specifice în care se află economia mondială contemporană, datorită structurii eterogene a acesteia, fiind alcătuită din ţări cu niveluri economice diferite. Ca urmare, peste