Definitii

>, principalul sistem de ocrotire a sănătăţii populaţiei în România. A.s. de s. sunt obligatorii şi funcţionează descentralizat, pe baza principiului solidarităţii, subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor, precum şi a dreptului alegerii libere de către asiguraţi a medicului de familie, a unităţii sanitare şi a...
6 august, 2021
>, aspect esenţial al situaţiei specifice în care se află economia mondială contemporană, datorită structurii eterogene a acesteia, fiind alcătuită din ţări cu niveluri economice diferite. Ca urmare, peste jumătate din populaţia globului (56,1%) se află în ţările cu economie subdezvoltată, în care P.N.B....
6 august, 2021
>, se concretizează în a. tehnică şi a. financiară. A. tehnică este o formă de colaborare şi cooperare economică  şi tehnico- ştiinţifică între întreprinderi, firme şi instituţii din două sau mai multe ţări, constând în prestarea pe bază de înţelegere, nemijlocit sau prin intermediul expertizei unor organizaţii internaţionale de...
6 august, 2021
>, forma de cooperare internaţională, pe bază contractuală, care urmăreşte realizarea de către o firmă sau instituţie a unor obiective economico-sociale, proiecte, lucrări publice într-o altă ţară, cu sau fără participarea ţării beneficiare, ajutor, sprijin, cooperare materială sau financiară în relaţiile dintre ţări. Ea este acordată,...
6 august, 2021
>, metodă de studiu al interdependenţelor cantitative dintre activităţi economice corelate, de comensurare empirică  a legăturilor dintre diversele industrii (sectoare, zone etc.) producătoare şi consumatoare din cadrul unei economii naţionale. Producţia unei industrii poate fi destinată consumului final, adică populaţiei, sec- torului public şi...
6 august, 2021
>, metodă de cercetare ştiinţifică care îşi propune să studieze structurile sistemelor, cu scopul de a evidenţia principalele legături dintre elementele acestora, precum şi transformările interne care modifică raporturile dintre aceste elemente. Punctul de plecare al metodei se află în Teoria Generală a Sistemelor  şi în Structuralism....
6 august, 2021

ASIGURĂRI SOCIALE DE SĂNĂTATE

>, principalul sistem de ocrotire a sănătăţii populaţiei în România. A.s. de s. sunt obligatorii şi funcţionează descentralizat, pe baza principiului solidarităţii, subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor, precum şi a dreptului

ASIMETRIE ÎNTRE NIVELURILE DE DEZ-VOLTARE ECONOMICĂ

>, aspect esenţial al situaţiei specifice în care se află economia mondială contemporană, datorită structurii eterogene a acesteia, fiind alcătuită din ţări cu niveluri economice diferite. Ca urmare, peste

ASISTENŢĂ ECONOMICĂ

>, se concretizează în a. tehnică şi a. financiară. A. tehnică este o formă de colaborare şi cooperare economică  şi tehnico- ştiinţifică între întreprinderi, firme şi instituţii din două sau mai multe ţări, constând în prestarea

ASISTENŢĂ PENTRU DEZVOLTARE

>, forma de cooperare internaţională, pe bază contractuală, care urmăreşte realizarea de către o firmă sau instituţie a unor obiective economico-sociale, proiecte, lucrări publice într-o altă ţară, cu

ANALIZĂ INPUT-OUTPUT

>, metodă de studiu al interdependenţelor cantitative dintre activităţi economice corelate, de comensurare empirică  a legăturilor dintre diversele industrii (sectoare, zone etc.) producătoare şi consumatoare din cadrul unei

ANALIZĂ STRUCTURALĂ

>, metodă de cercetare ştiinţifică care îşi propune să studieze structurile sistemelor, cu scopul de a evidenţia principalele legături dintre elementele acestora, precum şi transformările interne care modifică raporturile dintre

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: