AJUTOR DE ŞOMAJ
asistenţă financiară prin care se garantează, pentru şomeri, venituri la nivelul unui minim de existenţă pe timp determinat. Nivelul şi perioada pentru care se acordă a. de ş., precum şi ponderea acestuia faţă de salariu

totalitate a aju- toarelor oficiale şi concesionale în bani sau în natură care au ca scop transferul de resurse din ţările dezvoltate în ţările slab dezvoltate în vederea
termen care descrie evenimentele şi procesele specifice teoriei probabilităţilor şi care relevă caracterul nondeterminat al fenomenelor şi proceselor realităţii. Denumirea de aleatoriu vine de la latinescul alea – zar, ceea ce înseamnă eveniment
(privată, publică, teoria alegerii), acţiune prin care se acordă preferinţă unei anumite operaţiuni, eliminând pe celelalte. În sens restrâns şi original, teorie a comportamentului de consum al unui
capacitatea de asociere a unei unităţi dintr-un factor cu mai multe unităţi din alt factor de producţie. De exemplu, pe o suprafaţă de teren poate lucra
(în Sistemul Con- turilor Naţionale), unităţi economice instituţionalizate (asociaţii fără scop lucrativ, fundaţii, servicii de caritate etc.), care au ca funcţie principală prestarea de servicii nonmarfare pentru