DEBREU
GERARD (n. 1921), economist american de origine franceză. A studiat, mai întâi, la Şcoala Normală Superioară din Paris, apoi la Universitatea Sorbona, unde şi-a susţinut teza de doctor în economie

datorie rambursabilă la termen fix sau în anuităţi; priveşte în special împrumuturile pe termen lung şi împrumuturile obligatare, în general pe mai mult de cinci ani, iar în
denumire dată unei economii cu două sisteme economice care se juxtapun şi este caracteristică ţărilor subdezvoltate. În acest sens există un sector tradiţional rural relevant pentru un sistem precapitalist şi
piaţă oligopolistă unde operează numai doi ofertanţi. În această situaţie, orice decizie a unui ofertant, cum ar fi creşterea sau reducerea preţului, afectează situaţia celuilalt, ceea ce îl determină să reacţioneze.
formă a pieţei cu concurenţă imperfectă, în care sfera cererii este restrânsă, existând doar doi cumpărători. Fiind singurii purtători ai cererii în ceea ce priveşte bunul respectiv,
>, componentă a unui mecanism de control al poluării în S.U.A., introdus în 1990 printr-un amendament la Legea privind puritatea aerului, ce înlocuieşte sistemul bazat pe