Definitii

ARBITRAJ

  (1) operaţiune pe anumite pieţe de cumpărare a unui bun la un preţ redus şi vânzarea simultană a acestuia pentru un preţ mai mare, realizându-se astfel un câştig. Efectul

ARENDARE

înţelegere contractuală prin care proprietarul funciar – arendator – cedează pe o durată determinată dreptul de folosinţă a unei suprafeţe de teren unei alte persoane – arendaş – în schimbul unei

ARENDĂ

sumă de bani pe care arendaşul o plăteşte proprietarului funciar, ca preţ pentru obţinerea temporară a dreptului de a folosi pământul (în agricultură) respectiv, pe care acesta o

ARIERATE

 împrumuturi restante, a căror scadenţă nu a fost respectată. A. apar pe fondul nerespectării condiţiilor contractuale între unităţile economice. Acumularea de a. într-un volum mare poate produce un blocaj

ARROW, KENNETH J.

(n. 1921), economist american, profesor universitar, membru al Academiei Americane de Ştiinţe şi Arte. Laureat al Premiului Nobel pentru Economie în 1972. K.J. Arrow este cunoscut îndeosebi

ASANARE

 (1) lichidarea unei stări de fapt, a unui proces sau fenomen cu caracter negativ existent la un moment dat în economie sau într-un sector al

ASIGURĂRI SOCIALE

sistem de sprijin bănesc, cu caracter contributoriu, rezultat în urma funcţionării mecanismului distinct de transfer financiar realizat de către stat prin intermediul procesului de redistribuire. A.s. se

AMANETARE

operaţie prin care un debitor pune la dispoziţia creditorului său un bun, care garantează plata la scadenţă a unei obligaţii de plată. Dacă debitorul nu reuşeşte

AMENDĂ

sancţiune concretizată în plata unei anumite sume de bani, reglementată prin acte normative, suportată de persoane fizice şi/sau juridice pentru abateri privind îndeplinirea unor obligaţiuni cu caracter fiscal, civil

AMORTIZARE

(1) reducerea şi, în final, stingerea unei datorii sau obligaţii prin plăţi repetate; de exemplu, amortizarea unui împrumut prin restituirea periodică a unor rate determinate de-a lungul

Analiză calitativă 

(v. METODĂ) Analiză cantitativă (v. METODĂ) ANALIZĂ CONTABILĂ, metodă de cercetare, pe bază de documente, a fiecărei operaţii economico- financiare, prin descompunerea ei în elementele componente în vederea stabilirii conturilor

ANALIZĂ COST-BENEFICIU

metodă de eva- luare a oportunităţii implementării unui proiect, ca şi a continuării unei afaceri prin compararea avantajelor obţinute cu costurile făcute. Indicatorii calitativi folosiţi în a.c.-b. sunt:

ANALIZĂ FACTORIALĂ

metodă de analiză economico-statistică care studiază structura matricelor de covariaţie  şi corelaţie, cu scopul identificării influenţei diferiţilor factori asupra evoluţiei unui fenomen. Se consideră că variabilele supuse observării (x 1, x2,…,

ANALIZĂ FINANCIARĂ

metodă de cercetare a fenomenelor şi proceselor economice din punct de vedere financiar. A.f. studiază cheltuielile, veniturile şi rezultatele financiare pe care le antrenează orice activitate economică pentru a descoperi cauzele care

ANALIZĂ INPUT-OUTPUT

metodă de studiu al interdependenţelor cantitative dintre activităţi economice corelate, de comensurare empirică  a legăturilor dintre diversele industrii (sectoare, zone etc.) producătoare şi consumatoare din cadrul unei economii

ANALIZĂ STRUCTURALĂ

metodă de cercetare ştiinţifică care îşi propune să studieze structurile sistemelor, cu scopul de a evidenţia principalele legături dintre elementele acestora, precum şi transformările interne care modifică raporturile dintre aceste

ANCORĂ DE SUSŢINERE A POLITICILORMACROECONOMICE

instrument relativ fix în ansamblul unei anumite politici economice, în jurul căruia sunt lăsate să oscileze variabilele de bază ale acestei politici. Termen economic folosit prin comparaţie

ANDOSAMENT

>,   operaţiune prin care un titlu de credit, sub forma efectelor de comerţ, circulă de la un beneficiar la altul, în virtutea înscrierii pe verso-ul hârtiilor de

ANGELESCU, ION N. 

(1884-1930), economist român, profesor universitar, propagator al teoriei solidarismului social-economic în condiţiile societăţii burgheze prin cooperaţie, asigurări sociale şi sindicalism. Studii şi doctorat în ştiinţe economice la Universitatea

ANTICIPAŢII RAŢIONALE

 anticipaţii identice cu prognozele optime formulate pe baza tuturor informaţiilor disponibile. De exemplu, anticipaţiile indivizilor privind inflaţia sunt influenţate nu numai de informaţiile privind prezentul şi

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: