Definitii

ACOPERIRE MONETARĂ

cantitatea de valori relativ certe (aur, valute convertibile, alte active) deţinută în mod obligatoriu de către băncile de emisiune şi exprimată într-un procent din suma totală a emisiunii

ACORD COMERCIAL ŞI DE PLĂŢI

înţelegere interstatală, de regulă bilaterală, consemnată într-un document, prin care se stabileşte cadrul juridic al derulării schimburilor comerciale şi al efectuării plăţilor între parteneri. A.c. şi de p. se încheie între guverne

Acord de barter

(v. BARTER) Acord de clearing (v. CLEARING) ACORD DE COMERŢ  ŞI COOPERARE CO- MERCIALĂ ŞI ECONOMICĂ, acord semnat de România şi forurile Uniunii Europene la 22 octombrie 1990, prin care

ACORD DE COOPERARE ECONOMICĂINTERNAŢIONALĂ

înţelegere între două sau mai multe state – subiecte de drept internaţional – care are drept scop promovarea unor raporturi de cooperare economică. A. de c.e.i. creează cadrul ge- neral al

ACORD DE GARANTARE A INVESTIŢIILOR

înţelegere interstatală prin care se creează cadrul juridic de protejare reciprocă a investiţiilor efectuate de anumite persoane (fizice sau juridice) pe teritoriul altor ţări. În practica contemporană, există a. de g.i. bilaterale şi

ACORD ECONOMIC

înţelegere, consemnată într-un document, între două sau mai multe persoane (fizice sau juridice) prin care acestea formulează unele drepturi  şi obligaţii reciproce, le transmit de la o persoană la alta

ACORD ECONOMIC INTERNAŢIONAL, 

înţe- legere între două sau mai multe state – subiecte de drept internaţional privitoare la schimburile comerciale dintre unităţi economice din ţări diferite, la cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică dintre

ABUNDENŢĂ

stare a economiei, a pieţelor bunurilor economice, caracterizată prin menţinerea cantităţilor oferite, menite să răspundă cererii. Ea nu trebuie confundată cu supraproducţia, care constă într-o ofertă de bunuri marfare în

ACADEMIA ROMÂNĂ

cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării, înfiinţat la 1 aprilie 1866, în timpul Locotenenţei Domneşti, sub denumirea “Societate Literară Română”. Şi-a inaugurat efectiv activitatea la 1

ACAPARAREA UNEI PIEŢE

proces prin care o firmă, un vânzător reuşesc, prin metode economice şi/sau extraeconomice, să obţină  şi să deţină desfacerea celei mai mari părţi dintr-un bun pe o piaţă

ABILITATEA ÎNTREPRINZĂTORULUI

ter- men ce exprimă sintetic calităţile manageriale ale întreprinzătorului: priceperea, pregătirea, iscusinţa şi dibăcia acestuia. Unii specialişti consideră că a.î. este un neofactor de producţie, care sintetizează ştiinţa, arta  şi experienţa de

ABORDAREA HECKSCHER-OHLIN

teorie a comerţului internaţional rezultată ca sinteză a două optici majore ale neoclasicilor din perioada interbelică: (a) adaptarea problematicii comerţului internaţional la teoria înzestrării cu factori a

ABSENTEISM,  

termen prin care se apreciază absenţa la locul de muncă a personalului unei întreprinderi.  A.  măsoară raportul dintre orele nelucrate şi durata stabilită a timpului de lucru. A. poate fi determinat de

ABSORBŢIE

(1) preluarea unei societăţi comerciale de către o altă societate comercială, întregul activ al primei societăţi devenind aportul său la capitalul social al celei de a

AUDIT

termen folosit pentru a desemna verificarea profesională a unei informaţii/situaţii în vederea expri- mării unei opinii competente, argumentate şi independente pe baza raportării la un criteriu (standard)

AURELIAN, PETRU S.

(1833-1909), economist român, agronom, profesor universitar, om politic cu vederi progresiste, ministru şi prim-ministru în mai multe guverne liberale, membru şi preşedinte al Academiei Române. P.S. Aurelian a militat

AUTOCONSUM

consumul de bunuri şi servicii finale de către producătorul însuşi  A. există dintotdeauna  şi peste tot, în toate economiile. Importanţa sa este în funcţie de nivelul dezvoltării economiei. În

AUTOFINANŢARE

(finanţare internă), asigurarea desfăşurării activităţii agenţilor economici, satisfacerea nevoilor curente de producţie, a celor de investiţii şi a altor necesităţi din resurse proprii fără a apela

AUTOMATIZARE

termen introdus de Delmar S. Harder în 1948 pentru a desemna controlul automat al proceselor tehnologice. În prezent, termenul de a. este utilizat pentru a desemna o

AUTONOMIE ECONOMICĂ

termen care carac- terizează relaţiile dintre unităţile economice într-o economie de schimb, relevând independenţa decizională a acestora. A.e. presupune că unităţile economice au dreptul de decizie în ceea ce priveşte

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: