Definitii

sumă de bani provenită de la bugetul de stat, destinată satisfacerii anumitor nevoi personale şi colective. A. bugetară, suma bănească repartizată periodic din bugetul de stat în vederea angajării cheltuielilor prevăzute pentru instituţiile publice sau acordarea de sprijin...
16 ianuarie, 2014
(n. 1911), economist francez, profesor universitar. Şi-a început studiile universitare la Ecole Politechnique din Paris, transferându-se apoi la Şcoala Naţională de Mine (ENMP). Obţine doctoratul în inginerie la Universitatea din Paris în 1949. Devine apoi director al Centrului...
16 ianuarie, 2014
formă de sprijin reciproc între instituţii, state sau grupe de state, în anumite situaţii şi în condiţii convenite de parteneri. A.m. este, de regulă, nerambursabil sau rambursabil în condiţii reciproc avantajoase ca: parţial gratuit, nepurtător de dobândă sau...
16 ianuarie, 2014
ansamblul de măsuri luate de stat, astfel încât creşterea economică ce va urma să respecte marile echilibre, să corecteze dezechilibrele apărute. Prin intervenţia sa, statul caută să acţioneze asupra ratei de consum, ca şi asupra inflaţiei, ratei şomajului...
16 ianuarie, 2014
indicator sau mărime statistică care constituie o componentă a masei monetare, cu autonomie relativă în cadrul acesteia. Fiecare a.m. are funcţii specifice şi relevanţă prin fluxurile reale pe care le mijlocesc instituţiile financiar-bancare ce îl gestionează şi informaţiile...
16 ianuarie, 2014
instituţie publică, de interes naţional, cu personalitate juridică, care organizează şi coordonează la nivel naţional activitatea de ocupare şi formare a forţei de muncă, precum şi de protecţie a persoanelor neîncadrate în muncă. A.N.O.F.P. are în subordinea sa...
16 ianuarie, 2014

ALOCAŢIE

sumă de bani provenită de la bugetul de stat, destinată satisfacerii anumitor nevoi personale şi colective. A. bugetară, suma bănească repartizată periodic din bugetul de

ALLAIS, MAURICE

(n. 1911), economist francez, profesor universitar. Şi-a început studiile universitare la Ecole Politechnique din Paris, transferându-se apoi la Şcoala Naţională de Mine (ENMP). Obţine doctoratul

AJUTOR MUTUAL

formă de sprijin reciproc între instituţii, state sau grupe de state, în anumite situaţii şi în condiţii convenite de parteneri. A.m. este, de regulă, nerambursabil

AJUSTARE CONJUNCTURALĂ

ansamblul de măsuri luate de stat, astfel încât creşterea economică ce va urma să respecte marile echilibre, să corecteze dezechilibrele apărute. Prin intervenţia sa, statul

AGREGAT MONETAR

indicator sau mărime statistică care constituie o componentă a masei monetare, cu autonomie relativă în cadrul acesteia. Fiecare a.m. are funcţii specifice şi relevanţă prin

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: