Definitii

populaţia aptă de muncă, persoane care exercită o activitate profesională sau care caută un loc de muncă. Această categorie a populaţiei constituie resursele de forţă de muncă şi se manifestă ca ofertă de muncă pe piaţa muncii.
16 ianuarie, 2014
(v. POPULAŢIE) PORTOFOLIU, lista titlurilor de valoare aflate în proprietatea unui investitor sau a unei instituţii. În realizarea unui p. de investiţii, o instituţie foloseşte propriii ei analişti, în timp ce indivizii pot să apeleze la bănci comerciale sau la firme de...
16 ianuarie, 2014
acea plusvaloare care se obţine prin prelungirea timpului de muncă peste timpul de muncă necesar pentru reproducerea valorii forţei de muncă (v. Plusvaloare).
16 ianuarie, 2014
acea plusvaloare care se obţine datorită creşterii productivităţii pe seama progresului factorilor de producţie (v. Plusvaloare).
16 ianuarie, 2014
termen prin care se desemnează acele activităţi complexe, acele centre de dezvoltare care, prin importanţa lor, se impun ca puncte de sprijin ale antrenării forţelor dinamice ale creşterii şi dezvoltării. Termenul a fost introdus în circuitul de idei de economistul...
16 ianuarie, 2014
ansamblul coerent de teorii, concepte, noţiuni, împreună cu mijloacele, instrumentele, procedeele şi tehnicile folosite de entităţile economice pentru a face cunoscut potenţialul economic şi rezultatele lor atât pe piaţa internă, cât şi pe piaţa mondială.  P.p.  priveşte un segment important de comunicare economică, vizând...
16 ianuarie, 2014

POPULAŢIE ACTIVĂ DISPONIBILĂ

populaţia aptă de muncă, persoane care exercită o activitate profesională sau care caută un loc de muncă. Această categorie a populaţiei constituie resursele de forţă de muncă şi se manifestă ca ofertă de

Populaţie totală 

(v. POPULAŢIE) PORTOFOLIU, lista titlurilor de valoare aflate în proprietatea unui investitor sau a unei instituţii. În realizarea unui p. de investiţii, o instituţie foloseşte propriii ei analişti,

PLUSVALOARE ABSOLUTĂ

acea plusvaloare care se obţine prin prelungirea timpului de muncă peste timpul de muncă necesar pentru reproducerea valorii forţei de muncă (v. Plusvaloare).

PLUSVALOARE RELATIVĂ

acea plusvaloare care se obţine datorită creşterii productivităţii pe seama progresului factorilor de producţie (v. Plusvaloare).

POLI DE CREŞTERE ECONOMICĂ

termen prin care se desemnează acele activităţi complexe, acele centre de dezvoltare care, prin importanţa lor, se impun ca puncte de sprijin ale antrenării forţelor dinamice

POLITICA PROMOŢIONALĂ

ansamblul coerent de teorii, concepte, noţiuni, împreună cu mijloacele, instrumentele, procedeele şi tehnicile folosite de entităţile economice pentru a face cunoscut potenţialul economic şi rezultatele lor atât pe

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: