AVUŢIE NAŢIONALĂ
totalitatea bunurilor existente la un moment dat într-o anumită ţară, indiferent de forma de proprietate în care se află. Volumul total al a. unei ţări nu rezultă însă din însumarea posesiunilor

fun- damentul unei teorii a cererii, care se bazează numai pe fenomene observabile şi măsurabile. În cadrul acestei teorii, accentul cade pe comportamentul con- sumatorului, nu pe
AXIOMELE PREFERINŢELOR CONSUMA- TORULUI (în teoria subiectivă a consumatorului individual), ipoteze ale analizei comportamentului consumatorului şi ale testării caracterului raţional al acestui comportament. A.p.c. sunt: comparaţia, tran- zitivitatea, cantitatea (insaturaţie),
(privată, publică, teoria alegerii), acţiune prin care se acordă preferinţă unei anumite operaţiuni, eliminând pe celelalte. În sens restrâns şi original, teorie a comportamentului de consum al unui
curent de gândire economică ce analizează coerenţa şi raţionalitatea deciziilor publice folosindu-se de instrumentele analizei microeconomice. Pentru că cei ce acţionează în spaţiul public urmăresc să maximizeze o utilitate care nu
proces istoric de înstrăinare a omului de propria sa activitate şi de rezultatele acesteia. Condiţiile de viaţă ale omului scapă de sub controlul său şi apar ca forţe străine şi