ABUNDENŢĂ
stare a economiei, a pieţelor bunurilor economice, caracterizată prin menţinerea cantităţilor oferite, menite să răspundă cererii. Ea nu trebuie confundată cu supraproducţia, care constă într-o ofertă de bunuri marfare în

cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării, înfiinţat la 1 aprilie 1866, în timpul Locotenenţei Domneşti, sub denumirea “Societate Literară Română”. Şi-a inaugurat efectiv activitatea la 1
proces prin care o firmă, un vânzător reuşesc, prin metode economice şi/sau extraeconomice, să obţină şi să deţină desfacerea celei mai mari părţi dintr-un bun pe o piaţă
act prin care debitorul se obligă să plătească o anumită sumă, la o dată precizată, sau într-o perioadă specificată, creditorului ori posesorului unui titlu de credit. De exemplu, în cazul
taxă suportată de consumatori, una din formele cele mai răspândite ale impozitelor indirecte, care se include în preţul de vânzare al unor mărfuri determinate. A. se aplică atât produselor din ţară,
act de comerţ prin care se obţin bunuri economice şi titluri de valoare în condiţiile convenite de părţi. Preluarea în proprietate a bunurilor achiziţionate se poate face