ANDOSAMENT
>, operaţiune prin care un titlu de credit, sub forma efectelor de comerţ, circulă de la un beneficiar la altul, în virtutea înscrierii pe verso-ul hârtiilor de

metodă de studiu al interdependenţelor cantitative dintre activităţi economice corelate, de comensurare empirică a legăturilor dintre diversele industrii (sectoare, zone etc.) producătoare şi consumatoare din cadrul unei economii
metodă de cercetare ştiinţifică care îşi propune să studieze structurile sistemelor, cu scopul de a evidenţia principalele legături dintre elementele acestora, precum şi transformările interne care modifică raporturile dintre aceste
instrument relativ fix în ansamblul unei anumite politici economice, în jurul căruia sunt lăsate să oscileze variabilele de bază ale acestei politici. Termen economic folosit prin comparaţie
(1) reducerea şi, în final, stingerea unei datorii sau obligaţii prin plăţi repetate; de exemplu, amortizarea unui împrumut prin restituirea periodică a unor rate determinate de-a lungul
(v. METODĂ) Analiză cantitativă (v. METODĂ) ANALIZĂ CONTABILĂ, metodă de cercetare, pe bază de documente, a fiecărei operaţii economico- financiare, prin descompunerea ei în elementele componente în vederea stabilirii conturilor