Definitii

consumul de bunuri şi servicii finale de către producătorul însuşi  A. există dintotdeauna  şi peste tot, în toate economiile. Importanţa sa este în funcţie de nivelul dezvoltării economiei. În economiile de tip agrar tradiţional, a. este mai amplu, pe când în economiile de...
6 septembrie, 2017
(finanţare internă), asigurarea desfăşurării activităţii agenţilor economici, satisfacerea nevoilor curente de producţie, a celor de investiţii şi a altor necesităţi din resurse proprii fără a apela la surse externe (contractarea de credite bancare, emisiunea de hârtii de valoare etc.). A....
6 septembrie, 2017
(1833-1909), economist român, agronom, profesor universitar, om politic cu vederi progresiste, ministru şi prim-ministru în mai multe guverne liberale, membru şi preşedinte al Academiei Române. P.S. Aurelian a militat pentru progresul  şi independenţa economică  şi politică  a României, a elaborat o teorie proprie privind industrializarea ţării;...
6 septembrie, 2017
convenţie care reuneşte, pe baza liberului consimţământ  şi liberei iniţiative, mai multe persoane, prin unul sau mai multe interese comune permanente. A.e. constituie o formă de organizare a utilizării în comun a factorilor de producţie aflându-se în proprietatea privată a celor care...
6 septembrie, 2017
manieră în care diferitele persoane se raportează, în procesul luării deciziilor, la caracterul probabilist al evenimentelor. Există astfel posibilitatea ca, pe baza experienţei acumulate, indivizii să încerce să se asigure în faţa riscului. În acest sens, teoria şi prac- tica internaţională pun în evidenţă posibilitatea...
6 septembrie, 2017
caracteristică esenţială a pieţei în cadrul căreia există numeroşi cumpărători  şi vân- zători, fără ca vreunul dintre ei să fie preponderent. Pentru ca pe o piaţă să existe a., trebuie ca: 1) atât cumpărătorii, cât şi vânzătorii să aibă putere economică mică şi relativ apropiată între ei; 2) nici unul dintre ei să nu...
6 septembrie, 2017

AUTOCONSUM

consumul de bunuri şi servicii finale de către producătorul însuşi  A. există dintotdeauna  şi peste tot, în toate economiile. Importanţa sa este în funcţie de nivelul dezvoltării economiei. În

AUTOFINANŢARE

(finanţare internă), asigurarea desfăşurării activităţii agenţilor economici, satisfacerea nevoilor curente de producţie, a celor de investiţii şi a altor necesităţi din resurse proprii fără a apela

AURELIAN, PETRU S.

(1833-1909), economist român, agronom, profesor universitar, om politic cu vederi progresiste, ministru şi prim-ministru în mai multe guverne liberale, membru şi preşedinte al Academiei Române. P.S. Aurelian a militat

ASOCIAŢIE ECONOMICĂ

convenţie care reuneşte, pe baza liberului consimţământ  şi liberei iniţiative, mai multe persoane, prin unul sau mai multe interese comune permanente. A.e. constituie o formă de organizare a

ATITUDINE ÎN FAŢA RISCULUI

manieră în care diferitele persoane se raportează, în procesul luării deciziilor, la caracterul probabilist al evenimentelor. Există astfel posibilitatea ca, pe baza experienţei acumulate, indivizii să încerce să se

ATOMICITATE

caracteristică esenţială a pieţei în cadrul căreia există numeroşi cumpărători  şi vân- zători, fără ca vreunul dintre ei să fie preponderent. Pentru ca pe o piaţă să existe a., trebuie ca: 1) atât cumpărătorii,

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: