AVUŢIE NAŢIONALĂ
totalitatea bunurilor existente la un moment dat într-o anumită ţară, indiferent de forma de proprietate în care se află. Volumul total al a. unei ţări nu rezultă însă din însumarea posesiunilor

fun- damentul unei teorii a cererii, care se bazează numai pe fenomene observabile şi măsurabile. În cadrul acestei teorii, accentul cade pe comportamentul con- sumatorului, nu pe
AXIOMELE PREFERINŢELOR CONSUMA- TORULUI (în teoria subiectivă a consumatorului individual), ipoteze ale analizei comportamentului consumatorului şi ale testării caracterului raţional al acestui comportament. A.p.c. sunt: comparaţia, tran- zitivitatea, cantitatea (insaturaţie),
distribuirea, într-o economie, a resurselor sale (factorii de producţie) între diferite utilizări pentru a obţine un ansamblu de bunuri finale, necesare satisfacerii trebuinţelor şi asigurării continuităţii
elemente implicate în luarea deciziilor privind utilizarea resurselor care nu pot fi exprimate în formă monetară. De exemplu, la angajarea mâinii de lucru, a.m. includ riscul, condiţiile de
operaţie prin care un debitor pune la dispoziţia creditorului său un bun, care garantează plata la scadenţă a unei obligaţii de plată. Dacă debitorul nu reuşeşte