Definitii

ansamblul integrat de activităţi agricole cu activităţi din amontele şi avalul agricul- turii. Sectoarele integrate informal în a. vizează furnizarea de mărfuri  şi servicii către unităţile agricole, producţia agricolă, prelucrarea, depozitarea, conservarea şi comercializarea către consumatori. A. se bazează pe unitatea dintre interesele fermierilor, industriaşilor,...
1 iunie, 2018
proces de creştere economică rapidă care să permită, într-o perspectivă definită drept obiectiv al unei strategii guvernamen- tale, trecerea la dezvoltarea susţinută, durabilă. A. din u., denumită în literatura anglo-saxonă catching- up, reprezintă pentru ţările aflate în tranziţia postcomunistă opţiunea de politică economică prin care se combină şi recombină factorii disponibili de creştere...
1 iunie, 2018
ajustarea economică realizată ca urmare a unor şocuri externe, generate de evenimente care influenţează dramatic preţul bunurilor importate ce manifestă inelasticitate ridicată.
1 iunie, 2018
document emis de o bancă (emitent), la cererea unui client, prin care emitentul se angajează să efectueze plata contravalorii unor mărfuri, în favoarea beneficiarului. De regulă, a. este solicitat de exportator, care urmăreşte să se asigure de achitarea contravalorii mărfurilor expediate şi (sau)...
1 iunie, 2018
  (1) orice obiect (activ tangibil) sau orice creanţă (activ intangibil) care poate fi exprimat în bani şi care aparţine unei persoane fizice sau juridice; (2) acea parte a bilanţului contabil în care se reflectă utilizarea resurselor unei firme (întreprinderi)....
1 iunie, 2018
active care nu au existenţă de sine-stătătoare, ci sunt considerate ca atare în virtutea unei convenţii sau accepţiuni date prin legi sau alt gen de reglementări juridice. În această categorie se includ cheltuielile de constituire a firmei, cheltuielile de creştere...
1 iunie, 2018

AGROBUSINESS

ansamblul integrat de activităţi agricole cu activităţi din amontele şi avalul agricul- turii. Sectoarele integrate informal în a. vizează furnizarea de mărfuri  şi servicii către unităţile agricole, producţia agricolă,

AJUNGERE DIN URMĂ

proces de creştere economică rapidă care să permită, într-o perspectivă definită drept obiectiv al unei strategii guvernamen- tale, trecerea la dezvoltarea susţinută, durabilă. A. din u., denumită în literatura anglo-saxonă catching- up, reprezintă pentru ţările

AJUSTARE LA ŞOCURILE EXTERNE, 

ajustarea economică realizată ca urmare a unor şocuri externe, generate de evenimente care influenţează dramatic preţul bunurilor importate ce manifestă inelasticitate ridicată.

ACREDITIV

document emis de o bancă (emitent), la cererea unui client, prin care emitentul se angajează să efectueze plata contravalorii unor mărfuri, în favoarea beneficiarului. De regulă, a. este

ACTIV

  (1) orice obiect (activ tangibil) sau orice creanţă (activ intangibil) care poate fi exprimat în bani şi care aparţine unei persoane fizice sau juridice; (2) acea

ACTIVE FICTIVE

active care nu au existenţă de sine-stătătoare, ci sunt considerate ca atare în virtutea unei convenţii sau accepţiuni date prin legi sau alt gen de reglementări

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: