AGREGAT
indicator sau mărime statistică cu care se măsoară, compară şi caracterizează activitatea economică a unei ţări, obţinut prin însumarea, după anumite reguli, a unor operaţii, fluxuri sau rezultate economice realizate

mărime statis- tică cu care se măsoară activităţile la nivelul economiilor, îndeosebi rezultatele acestora. Pentru a asigura comparabilitatea între ţări, o divizie din cadrul O.N.U. a elaborat sistemul
ramură importantă a economiei, care are ca obiect cultura plantelor şi creşterea anima- lelor în vederea obţinerii produselor alimentare şi a unor materii prime. Face parte din sectorul primar
sistem de pro- ducţie agricolă caracterizat prin aceea că sporirea pro- ducţiei se bazează pe extinderea suprafeţelor cultivate, pe creşterea suprafeţelor agricole, pe creşterea numărului de animale, ceea
sistem de agri- cultură în care creşterea producţiei se realizează pre- ponderent prin folosirea de mijloace tehnice perfor- mante, tehnologii şi metode moderne de cultivare a pământului şi de
venit al unităţilor econo- mice din comerţ, al comercianţilor a cărui mărime se determină ca diferenţă dintre preţul de vânzare a mărfii către alţi agenţi economici participanţi