CONSULTANŢĂ
activitate calificată de asistare managerială a factorilor responsabili, acordată, la cererea organizaţiilor, de către profesionişti din afara lor. C. a proliferat pe măsura creşterii continue a complexităţii problemelor de

componentă a funcţiei consumului independentă de nivelul venitului, semnificaţia acesteia fiind legată de imposibilitatea amânării consumului, chiar şi în situaţia în care nivelul venitului va fi zero. Din punctul
folosirea unui bun care nu participă la crearea altor bunuri. A mânca o pâine, a folosi un frigider în gospodărie, a bea un pahar de vin,
consum de bunuri economice, cu excepţia capitalului fix, pentru a produce alte bunuri. Determinarea c.i. este importantă pentru calculul indicatorilor macroeconomici în vederea evitării înregistrărilor repetate.
termen utilizat în contabilitatea naţională, prin care se exprimă partea din producţie proprie consumată de o ramură, sector sau agent economic (v. Consum intermediar, Tabloul input-output).
folosirea, utilizarea de bunuri finale de către persoane fizice sau juridice private, pentru activităţi necomerciale.