ADMINISTRAŢII PUBLICE
(în Sistemul Contu- rilor Naţionale), acele unităţi economice instituţio- nalizate, a căror funcţie principală constă în redis- tribuirea venitului şi a avuţiei pe baza serviciilor nonmarfare prestate populaţiei,

unităţi constând din toate organele şi organismele publice care produc şi oferă o mare gamă de servicii nonmarfare pentru colectivitate. Aceste servicii se grupează în două categorii principale: individuali- zabile, care pot fi
unităţi care cuprind acele organe şi organisme a căror competenţă publică se extinde pe o parte a teritoriului unei ţări. În cazul României, aceasta se manifestă în judeţe, municipii, oraşe,
acceptarea, aprobarea de către forul conducător al unei burse, ca o anumită valoare mobiliară să fie înscrisă la cota acelei burse şi, astfel, să poată fi negociată. Se face pe
acea persoană fizică şi/ sau juridică care deţine majoritatea acţiunilor unei societăţi, respectiv, acea persoană care deţine pachetul acţiunilor de control, pe baza cărora poate să-şi apere interesele proprii
formă de manifestare a hazardului moral într-o relaţie contractuală incompletă. Informaţia relevantă din punct de vedere contractual se obţine prin observarea acţiunilor şi a rezultatelor, cele din urmă fiind