tip sau formă de dezvoltare economică ce asigură satisfacerea cerinţelor prezente de consum fără a le compromite sau prejudicia pe cele ale generaţiilor viitoare. Concept relativ nou, conturat şi
ansamblu de transformări cantitative, structurale şi calitative în instituţiile, mecanismele şi structurile organizaţionale de funcţionare a economiei. D.i. se referă la instituţiile care determină modul în care funcţionează economia şi societatea. De
concept elaborat şi vehiculat, în special în ultimele decenii, ca urmare a amplificării eforturilor de cercetare interdisciplinară a tot mai complexelor probleme care caracterizează evoluţia contemporană a
model dinamic de adaptare reciprocă a forţelor pieţei, în cadrul căruia modificările preţurilor şi a cantităţilor se realizează în funcţie de reacţia întârziată a ofertei. D.p. de p. este reprezentarea procesului de
evoluţie a economiei naţionale, în sensul reducerii ponderii industriei în favoarea creşterii ponderii sectorului serviciilor la crearea produsului intern brut şi la ocuparea forţei de muncă.
proces monetar-real, care se manifestă prin încetinirea durabilă şi autoîntreţinută a ratei de creştere a nivelului general al preţurilor. D. există într-o ţară unde rata creşterii preţurilor este mai mică într-un an,
titluri de credit folosite ca instrumente internaţionale de plată şi exprimate în valută, respectiv, într-o monedă diferită de cea a ţării de referinţă (cambii, cecuri, bilete la ordin, obligaţiuni etc.). D.
>, reprezintă capaci- tatea unui sistem de a-şi menţine performanţa funcţională şi a finalităţii în condiţii de schimbare progresivă. DEZECONOMII DE SCARĂ, fenomen (situaţie) ce se caracterizează prin
factori care influenţează sensibilitatea cu care cantitatea oferită se modifică la o schimbare a preţului bunului, cum ar fi de exemplu: gradul de perisabilitate şi costul stocării, costul
factori care determină modificarea ofertei agregate şi deplasarea curbei ofertei agregate: schimbări ale costurilor de producţie, schimbări ale productivităţii şi ale mediului legal instituţional (taxele şi subvenţiile
reducere oficială a valorii unei monede naţionale faţă de etalonul în care este exprimată. În sens larg, devalorizarea defineşte orice scădere a cursului de schimb al unei
factori care determină modificarea cererii agregate şi deplasarea curbei cererii agregate: schimbări ale cheltuielilor pentru consum (avuţia consumatorilor, aşteptările acestora, creditele pentru consum, impozitele pe
factori care influenţează gradul de sensibilitate al cantităţii cerute la o schimbare a preţului bunului. Principalele determinante ale elasticităţii cererii sunt: ponderea pe care o deţin
diminuare a puterii de cumpărare a monedei naţionale în procesul schimbului, îndeosebi ca urmare a inflaţiei prelungite şi a dezechilibrului balanţei de plăţi. D.m. se manifestă în raport
acţiune coordonată, al cărei scop principal constă în evitarea grupării şi concentrării centrelor de decizie, atât în planul zonelor geografice, cât şi în cel al eşaloanelor de responsabilitate.
dezechilibru monetar concretizat în restrângerea cererii de monedă, în condiţiile în care volumul producţiei naţionale rămâne acelaşi sau chiar creşte. Cauzele d.e. sunt multiple: restrângerea economiei de
fonduri plasate într-o instituţie de credit (bancă comercială, casă de economii, cooperativă de credit sau alte instituţii financiare cu drept de a primi depozite), care pot fi eliberate
diminuarea treptată a valorii capitalului fix, survenită în cursul perioadei de funcţionare, ca urmare a uzurii normale şi învechirii previzibile. Deprecierea se referă la consumul de capital fix care
indicele implicit al preţurilor produsului intern brut (P.I.B.). Dacă avem în vedere utilizarea finală, mărimea P.I.B. este egală cu diferenţa între valoarea bunurilor finale şi cea a bunurilor
proces monetar-material caracterizat prin scăderea durabilă pe termen lung a nivelului preţurilor, scădere rezultată dintr-un ansamblu de măsuri care vizează restrângerea cererii nominale pentru a reduce tensiunile asupra
tip sau formă de dezvoltare economică ce asigură satisfacerea cerinţelor prezente de consum fără a le compromite sau prejudicia pe cele ale generaţiilor viitoare. Concept relativ nou, conturat şi
ansamblu de transformări cantitative, structurale şi calitative în instituţiile, mecanismele şi structurile organizaţionale de funcţionare a economiei. D.i. se referă la instituţiile care determină modul în care funcţionează economia şi societatea. De
concept elaborat şi vehiculat, în special în ultimele decenii, ca urmare a amplificării eforturilor de cercetare interdisciplinară a tot mai complexelor probleme care caracterizează evoluţia contemporană a
model dinamic de adaptare reciprocă a forţelor pieţei, în cadrul căruia modificările preţurilor şi a cantităţilor se realizează în funcţie de reacţia întârziată a ofertei. D.p. de p. este reprezentarea procesului de
evoluţie a economiei naţionale, în sensul reducerii ponderii industriei în favoarea creşterii ponderii sectorului serviciilor la crearea produsului intern brut şi la ocuparea forţei de muncă.
proces monetar-real, care se manifestă prin încetinirea durabilă şi autoîntreţinută a ratei de creştere a nivelului general al preţurilor. D. există într-o ţară unde rata creşterii preţurilor este mai mică într-un an,
titluri de credit folosite ca instrumente internaţionale de plată şi exprimate în valută, respectiv, într-o monedă diferită de cea a ţării de referinţă (cambii, cecuri, bilete la ordin, obligaţiuni etc.). D.
>, reprezintă capaci- tatea unui sistem de a-şi menţine performanţa funcţională şi a finalităţii în condiţii de schimbare progresivă. DEZECONOMII DE SCARĂ, fenomen (situaţie) ce se caracterizează prin
factori care influenţează sensibilitatea cu care cantitatea oferită se modifică la o schimbare a preţului bunului, cum ar fi de exemplu: gradul de perisabilitate şi costul stocării, costul
factori care determină modificarea ofertei agregate şi deplasarea curbei ofertei agregate: schimbări ale costurilor de producţie, schimbări ale productivităţii şi ale mediului legal instituţional (taxele şi subvenţiile
reducere oficială a valorii unei monede naţionale faţă de etalonul în care este exprimată. În sens larg, devalorizarea defineşte orice scădere a cursului de schimb al unei
factori care determină modificarea cererii agregate şi deplasarea curbei cererii agregate: schimbări ale cheltuielilor pentru consum (avuţia consumatorilor, aşteptările acestora, creditele pentru consum, impozitele pe
factori care influenţează gradul de sensibilitate al cantităţii cerute la o schimbare a preţului bunului. Principalele determinante ale elasticităţii cererii sunt: ponderea pe care o deţin
diminuare a puterii de cumpărare a monedei naţionale în procesul schimbului, îndeosebi ca urmare a inflaţiei prelungite şi a dezechilibrului balanţei de plăţi. D.m. se manifestă în raport
acţiune coordonată, al cărei scop principal constă în evitarea grupării şi concentrării centrelor de decizie, atât în planul zonelor geografice, cât şi în cel al eşaloanelor de responsabilitate.
dezechilibru monetar concretizat în restrângerea cererii de monedă, în condiţiile în care volumul producţiei naţionale rămâne acelaşi sau chiar creşte. Cauzele d.e. sunt multiple: restrângerea economiei de
fonduri plasate într-o instituţie de credit (bancă comercială, casă de economii, cooperativă de credit sau alte instituţii financiare cu drept de a primi depozite), care pot fi eliberate
diminuarea treptată a valorii capitalului fix, survenită în cursul perioadei de funcţionare, ca urmare a uzurii normale şi învechirii previzibile. Deprecierea se referă la consumul de capital fix care
indicele implicit al preţurilor produsului intern brut (P.I.B.). Dacă avem în vedere utilizarea finală, mărimea P.I.B. este egală cu diferenţa între valoarea bunurilor finale şi cea a bunurilor
proces monetar-material caracterizat prin scăderea durabilă pe termen lung a nivelului preţurilor, scădere rezultată dintr-un ansamblu de măsuri care vizează restrângerea cererii nominale pentru a reduce tensiunile asupra
