AUTOFINANŢARE
(finanţare internă), asigurarea desfăşurării activităţii agenţilor economici, satisfacerea nevoilor curente de producţie, a celor de investiţii şi a altor necesităţi din resurse proprii fără a apela

termen introdus de Delmar S. Harder în 1948 pentru a desemna controlul automat al proceselor tehnologice. În prezent, termenul de a. este utilizat pentru a desemna o
termen care carac- terizează relaţiile dintre unităţile economice într-o economie de schimb, relevând independenţa decizională a acestora. A.e. presupune că unităţile economice au dreptul de decizie în ceea ce priveşte
principalul sistem de ocrotire a sănătăţii populaţiei în România. A.s. de s. sunt obligatorii şi funcţionează descentralizat, pe baza principiului solidarităţii, subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor, precum şi a dreptului alegerii
aspect esenţial al situaţiei specifice în care se află economia mondială contemporană, datorită structurii eterogene a acesteia, fiind alcătuită din ţări cu niveluri economice diferite. Ca urmare, peste jumătate
se concretizează în a. tehnică şi a. financiară. A. tehnică este o formă de colaborare şi cooperare economică şi tehnico- ştiinţifică între întreprinderi, firme şi instituţii din două sau mai multe ţări, constând în prestarea pe