Deficit al balanţei comerciale
(v. BALANŢA COMERCIALĂ) DEFICIT AL BALANŢEI DE PLĂŢI, sumă cu care plăţile (cheltuielile) din cadrul balanţei depăşesc încasările (veniturile), adică soldul negativ al balanţei. D.b. de p. este în general

soldul negativ al bugetului public între veniturile încasate şi cheltuielile efectuate până la încheierea execuţiei bugetare. El reflectă acea stare a bugetului public în care cheltuielile depăşesc veniturile.
indicele implicit al preţurilor produsului intern brut (P.I.B.). Dacă avem în vedere utilizarea finală, mărimea P.I.B. este egală cu diferenţa între valoarea bunurilor finale şi cea a bunurilor
proces monetar-material caracterizat prin scăderea durabilă pe termen lung a nivelului preţurilor, scădere rezultată dintr-un ansamblu de măsuri care vizează restrângerea cererii nominale pentru a reduce tensiunile asupra
dezechilibru monetar concretizat în restrângerea cererii de monedă, în condiţiile în care volumul producţiei naţionale rămâne acelaşi sau chiar creşte. Cauzele d.e. sunt multiple: restrângerea economiei de
fonduri plasate într-o instituţie de credit (bancă comercială, casă de economii, cooperativă de credit sau alte instituţii financiare cu drept de a primi depozite), care pot fi eliberate