ADMITERE LA BURSĂ
acceptarea, aprobarea de către forul conducător al unei burse, ca o anumită valoare mobiliară să fie înscrisă la cota acelei burse şi, astfel, să poată fi negociată. Se face pe

termen de origine latină consacrat pentru a desemna baza de raportare, de calculare a unei taxe sau unui comision. De pildă, o anume taxă se calculează prin
persoană care doreşte să-şi plaseze disponibilităţile băneşti, pe cât posibil, în afaceri cât mai sigure. Se manifestă o vădită preferinţă pentru plasamentele care prezintă cel mai mic risc, al
persoană care execută operaţiuni bursiere, pe cont propriu, dar în numele clienţilor săi. Pentru tranzacţiile efectuate primeşte de la clienţi un comision. A. de s. oferă sfaturi, recomandări marilor investitori. În
înţelegere, consemnată într-un document, între două sau mai multe persoane (fizice sau juridice) prin care acestea formulează unele drepturi şi obligaţii reciproce, le transmit de la o persoană la alta
înţe- legere între două sau mai multe state – subiecte de drept internaţional privitoare la schimburile comerciale dintre unităţi economice din ţări diferite, la cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică dintre