termen ce desem- nează inflaţia contemporană ca dezechilibru structural monetaro-material, care exprimă existenţa în circulaţie a unei mase monetare ce depăşeşte nevoile economiei reale, fapt care antrenează deprecierea banilor de hârtie neconvertibili în aur şi a celor neconvertibili în general, şi creşterea durabilă şi generalizată a preţurilor. În fapt, i.s. exprimă caracterul multifactorial al declanşării şi întreţinerii inflaţiei contemporane, manifestările ei concrete diferite în rândul diferiţilor participanţi la viaţa economică, ca şi efectele multiple ale acesteia. Ca proces structural, i.s. se extinde la ansamblul macrosocial, având efecte restructurante. Astfel, unele activităţi economice sunt favorizate de i.s., altele sunt mult limitate, respectiv, duse spre faliment, pentru unele categorii de persoane efectele acestei inflaţii sunt dureroase, pentru altele pot fi benefice (v. Dezechilibru economic).