denumire specifică dată relaţiilor
dintre toţi cei care acţionează pe aceeaşi piaţă pentru
realizarea propriilor interese în condiţii de libertate
economică. În esenţă, aceste relaţii decurg din: a)
caracterul limitat al resurselor şi folosirea lor
alternativă, ceea ce reduce, în cele din urmă, realizarea
intereselor sau maximizarea satisfacţiei proprii
unităţilor economice în raport cu problema accesului
la resurse; b) caracterul interactiv al deciziilor pe care
le iau participanţii la aceeaşi piaţă în mod autonom,
independent, dar care depind concomitent şi de cele
pe care le iau ceilalţi. Dată fiind această situaţie, c.
exprimă în acelaşi timp rivalitatea, disputa, dintre
entităţile economice respective, care urmăresc acelaşi
scop şi de aceea interesele lor devin contradictorii.
Pentru a-şi maximiza satisfacerea trebuinţelor în
creştere şi diversificare, vizavi de interesele limitate
şi cu întrebuinţări alternative, fiecare va face tot ce-i
stă în putinţă spre a accede la resursele potrivite aspi-
raţiilor sale din toate punctele de vedere. În căutările
lor, unităţile economice realizează inovaţii tehnico-
ştiinţifice, îşi perfecţionează activităţile şi pregătirea,
elaborează soluţii pentru rezolvarea problemelor cu
care se confruntă, dezvoltă şi diversifică producţia
etc. contribuind astfel la progresul societăţii. Prin
natura sa, c. este considerată cea mai importantă cauză
a progresului economic şi tehnico-ştiinţific. Ea se
impune în acest proces pe două căi: stimulativă şi
coercitivă. Satisfacerea intereselor proprii stimulează
unităţile economice să realizeze noi progrese, iar
nereuşita, dimpotrivă, le constrânge să facă progrese
sub ameninţarea eliminării sau pierderii poziţiilor pe
care le-au avut pe piaţă. C. este resimţită de fiecare,
concomitent, sub cele două aspecte, în anumite
momente putând fi predominant unul sau altul din
ele. Capacitatea c. de a impune promovarea
progresului a condus la concluzia că dacă ea n-ar fi
existat, ar fi trebuit creată, inventată. Principalul
beneficiar al acestui progres este consumatorul; el
recepţionează efectul benefic al c. prin costuri mai
scăzute, cantitatea, calitatea şi diversitatea bunurilor,
promptitudinea cu care acestea îi sunt oferite,
facilităţile care i se acordă etc., în condiţii de
raţionalitate economică, pentru a-şi maximiza
satisfacţia. Datorită acestor consecinţe, c. este o
condiţie fundamentală a economiei de piaţă. Pentru
promovarea intereselor consumatorilor este necesară
menţinerea şi stimularea concurenţei, a unui mediu
concurenţial normal, fapt realizat, în toate ţările, prin
adoptarea unor legi ale concurenţei sau de protecţie
a concurenţei. În desfăşurarea sa, c. creează, totodată,
premisele propriei sale distorsionări şi induce efecte
perturbatorii precum diferenţierea şi dispariţia unor
unităţi economice, şomaj etc. care în anumite ţări şi
perioade pot atinge cote importante. Accesul la
resurse nu decurge de la sine, din voinţa unităţilor
economice, ci este determinat de posibilităţile sau
forţa economică de care dispun şi pe care caută să şi-o
dezvolte permanent. În mod inevitabil, în funcţie de
forţa pe care o au, de context, pricepere şi alte condiţii,
în tentativele pe care le fac de a accede la resurse, ele
vor avea performanţe diferite. Nereuşite succesive
şi/sau de dimensiuni mari deteriorează poziţiile
relative de piaţă ale unor unităţi economice, le conso-
lidează sau le propulsează pe ale altora, iar un număr,
mai mare sau mai mic, dintre ele, dispare prin
absorbţie sau faliment (lichidare). Amploarea acestor
fenomene diferă pe ţări şi perioade. Caracterul
deosebit de complex al c. a determinat studierea sa,
mai ales, pe segmente, fapt care a permis progrese
remarcabile în ştiinţa economică. Piaţa nu există însă
sub forma unor segmente separate, rupte unele de
altele, iar preţul presupune întâlnirea – confruntarea
– dintre cumpărători şi vânzători. Toate acestea im-
pun, totodată, cunoaşterea concurenţei într-o
concepţie integrată, printr-un studiu integrator pentru
a evita concluzii de ansamblu greşite (v. Concurenţă
perfectă, Concurenţă imperfectă).
