Prima strigare: Familiile cu până la 850 de lei pe lună pe membru vor mai primi subvenţiile întregi la căldură
Familiile care au venituri lunare de până la 850 de lei pe membru vor beneficia în continuare de subvenţii de la Guvern, pentru căldură, a

Un judecător new-yorkez a dispus încarcerarea lui Dominique Strauss-Kahn şi a refuzat eliberarea acestuia pe cauţiune pentru suma de 1 milion de dolari, a informat
Apărarea directorului general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, acuzat de agresiune sexuală, susţine că acesta se afla într-un restaurant newyorkez unde lua masa cu fiica sa
Euro a suferit, luni, fluctuaţii mari, la zi de la arestarea directorului general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), francezul Domnique Strauss-Kahn, dar şi pe fondul
Incidente armate la granițele Israelului. Forțele israeliene au deschis focul asupra unor grupuri de protestatari, la granița cu Teritoriile Palestiniene, Siria și Liban. Potrivit relatărilor
Guvernul s-a angajat în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) că va desfiinţa în vara acestui an peste 7.000 de posturi din societăţile feroviare, companiile