Stiri

Coaliţia de guvernare a decis, miercuri, trecerea Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) în coordonarea Ministerului Sănătăţii (MS), transmite UDMR, într-un comunicat de presă. ”După consultările cu Partidul Democrat-Liberal, membrii coaliţiei au ajuns la un consens, şi...
17 august, 2011
Franţa şi Germania vor propune partenerilor europeni crearea unui ”adevărat guvern al zonei euro”, a anunţat marţi preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, după o întrevedere avută la Paris cu cancelarul german Angela Merkel. Cei doi lideri au propus liderul...
16 august, 2011
Cele mai numeroase fraude în sistemul de asistenţă socială au fost identificate în primăriile ai căror primari aparţin Uniunii Social Liberale (USL), a declarat marţi, la o conferinţă de presă, ministrul muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Sebastian Lăzăroiu....
16 august, 2011
Premierul român, Emil Boc, a fost un elev model al programului de austeritate aprobat de Fondul Monetar Internaţional (FMI), dar criza de pe piaţa financiară globală, creşterea economică redusă şi privatizările eşuate l-ar putea obliga să taie mai...
16 august, 2011
România a înregistrat în trimestrul al doilea al acestui an comparativ cu trimestrul al doilea al anului trecut cea mai mică creştere economică din rândul statelor membre ale Uniunii Europene, conform unei estimări preliminare publicată marţi de Oficiul...
16 august, 2011
Premierul Emil Boc a anunţat luni, după întâlnirea cu omologul său chinez, Wen Jiabao, că partea chineză şi-a arătat „interesul deplin şi disponibilitatea” pentru cele cinci proiecte pe care le-au prezentat românii. Este vorba – potrivit lui Emil...
15 august, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: