Stiri

Banca Naţională a României ar mai fi trebuit să aştepte câteva luni pentru reducerea dobânzii de politică monetară de la 6,25% la 6%, pentru a confirma consolidarea inflaţiei la un nivel redus, a opinat, marţi, şeful delegaţiei FMI,...
8 noiembrie, 2011
Guvernul intenţionează să aplice o serie de măsuri de ajustare bugetară, începând cu anul 2012, printre care tăierea drepturilor de care beneficiază unele dintre persoanele cu titlul de revoluţionar, conform discuţiilor avute, luni, de premierul Emil Boc cu...
7 noiembrie, 2011
Grupul PSD din Senat a anunţat luni, în plen, retragerea sprijinului politic lui Mircea Geoană şi propunerea ca preşedinte al Senatului să fie Titus Corlăţean. PSD îi cere preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, să facă rocada cu preşedintele Comisiei...
7 noiembrie, 2011
Sorin Ovidiu Vântu şi Liviu Luca au fost reţinuţi marţi – anunţă Biroul de Presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procurorii susţin că cei doi au falimentat controlat Petrom Service SA şi...
7 noiembrie, 2011
„De facto, Grecia este într-o situaţie de faliment organizat. Tăierea valorii nominale a obligaţiunilor suverane la 50% acest lucru reflectă. Important nu atât pentru Grecia, cât pentru zona euro, pentru UE şi pentru pieţele financiare în ansamblu este...
7 noiembrie, 2011
Banca Naţională a României a redus prognoza de inflaţie pentru 2011 de la 4,6% la 3,3 %, iar pentru 2012 prognoza a fost redusă de la 3,5% la 3%, a anunţat, luni, guvernatorul Băncii Centrale, Mugur Isărescu, citat...
7 noiembrie, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: