Emil Boc a strâns 50.000 de lei şi şi-a plătit leasingul la maşină, în mandatul de premier
Fostul premier Emil Boc a strâns 50.000 de lei în bănci şi şi-a achitat leasingul la autoturism, în cei peste trei ani cât a condus

Conflictul iscat în USL după discursul binevoitor al social-democratului Victor Ponta, de joi, față de Guvernul Ungureanu a continuat vineri cu un schimb de replici,
Societatea Naţională de Transport al Gazelor Naturale Transgaz va participa, în primul semestru din 2012, cu 10,21 milioane euro la bugetul consolidat al companiei Nabucco
„Am luat decizia ca Sibiu-Piteşti să fie finanţat prin POS-T 2014-2020 şi cu asta să încheiem Coridorul IV Paneuropean” – a declarat vineri fostul ministru
Abordarea dură a FMI poate fi dezastruoasă în România, iar rigoarea excesivă” promovată de Fond ar putea provoca daune pe termen lung – avertizează doi
Monovolumul Dacia Lodgy va fi produs în Maroc întrucât creşterea capacităţii fabricii Dacia de la Piteşti nu a fost posibilă, a declarat directorul programului Entry