Stiri

Întrunit în ședința extraordinară de joi seară, guvernul a modificat, printr-o Ordonanță de Urgență, Legea referendumului. Potrivit modificărilor aduse, președintele Traian Băsescu poate fi demis cu jumătate plus unu din alegătorii care se prezintă la vot. Legea modificată...
5 iulie, 2012
Premierul Victor Ponta a schimbat doi vicepreşedinţi ai Institutului Naţional de Statistică, prin decizii semnate în cursul zilei de joi. Astfel, prin decizii semnate de şeful Guvernului, Cristian Stănică (care coordonează activităţile privind integrarea europeană, statistică macroeconomică şi...
5 iulie, 2012
Președintele Traian Băsescu s-a prezentat joi în fața camerelor Parlamentului reunite în sesiune extraordinară pentru suspendarea șefului statului. După ce a fost citită cererea de suspendare, cu cele 7 acuzații care i se aduc președintelui, Traian Băsescu a...
5 iulie, 2012
Ordonatorii principali de credite au cerut miercuri, în Guvern, suplimentări bugetare la rectificare de trei ori mai mari decât le-a oferit Ministerul Finanțelor, care le-a cerut ministerelor să-și reanalizeze cerințele ținând cont de restricțiile bugetare. Cheltuielile bugetului de...
4 iulie, 2012
Președintele Comisiei de la Veneția și-a exprimat miercuri îngrijorarea față de încercările de a exercita presiuni asupra Curții Constituționale de la București de către Puterea politică, Gianni Buquicchio făcând apel la respectarea independenței justiției și a statului de...
4 iulie, 2012
Ambasadorul SUA în România, Mark Gitenstein, a declarat miercuri că, dacă suspendarea preşedintelui Traian Băsescu se face într-un mod ce ar putea fi considerat „manipulator sau prin încălcarea Constituţiei, ar putea avea un efect foarte serios asupra felului...
4 iulie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: