Executivul cere companiilor de stat 85% din profit
Guvernul a decis să oblige din nou companiile şi regiile de stat să verse la buget aproape integral profitul obţinut, respectiv echivalentul a 85% din

Banca Naţională a României va contribui cu încă 781,2 milioane de drepturi speciale de tragere (DST) la majorarea capitalului social al Fondului Monetar Internaţional, a
Guvernul a decis prelungirea cu un an a licenţelor operatorilor de telefonie mobilă, ca măsură tranzitorie, până la organizarea licitaţiei pentru atribuirea noilor licenţe în
Guvernul a adoptat, în şedinţa de marți, majorarea redevenţelor pentru exploatarea minereurilor de aur și a altor resurse minerale aflate sub incidenţa Legii Minelor, precum
Guvernul a decis, marţi seară, să scoată din rezerva de stat, cu titlul de împrumut, până la 31 octombrie 2012, peste 1,18 milioane de tone
Guvernul a respins, marţi seară, o solicitare venită dinspre autorităţile locale, prin care li s-ar fi dat posibilitatea să majoreze taxele locale cu până la