Leul a crescut și marți, susținut de intervențiile indirecte ale BNR
Referinţa BNR pentru euro a coborât marţi cu 3,62 bani, la 4,5378 lei/euro, ajungând astfel la nivelul minim din ultimele aproape 4 săptămâni, iar potrivit

Președintele interimar, Crin Antonescu, a semnat marți, decretul pentru numirea premierului Victor Ponta în funcția de ministru interimar al Justiției, a anunțart Palatul Cotroceni, la
Președintele interimar, Crin Antonescu, și șeful misiunii FMI în România, Erik de Vrijer, s-au contrazis, marți, la Cotroceni, privind efectele crizei politice de la București
Hidroelectrica SA activează, din cauza secetei, clauza de forţă majoră în contractele de vânzare a energiei electrice, începând cu data de 7 august, ora 00.00,
Guvernul s-a răzgândit după discuţii avute în luna iunie cu FMI şi vrea să renunţe la pachetele majoritare de acţiuni pe care le deţine la
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat luni că politicienii vor afla curând că pe pieţele financiare „gura bate fundul”, singura soluţie fiind dialogul, care ar