Stiri

Aliaţii vor continua să sprijine şi să instruiască forţele afgane, în următoarele 27 de luni, astfel încât, până la sfârşitul anului 2014, acestea să fie capabile să asigure securitatea propriei ţări, a declarat sâmbătă, la Sibiu, generalul Knud...
15 septembrie, 2012
Preţul gazelor naturale va creşte cu 5% pentru consumatorii casnici şi cu 10% pentru cei industriali, din 15 septembrie 2012, a declarat, vineri, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie, Niculae Havrileţ. ‘Preţul gazelor naturale se va majora...
15 septembrie, 2012
Liderul PSD Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Murighiol, că USL va avea în Bucureşti 40 de candidaţi, împărţiţi egal, câte 20, între ACD PNL-PC şi ACS PSD-UNPR, el arătând că PSD şi UNPR vor avea, la nivel...
15 septembrie, 2012
Liderii Uniunii Social-Liberale, reuniţi sâmbătă la Murighiol, au adoptat o rezoluţie în care se autodenunţă cu toţii ca fiind implicaţi în campania de la referendum şi se declară solidari cu secretarul general al PSD, Liviu Dragnea (foto), şi...
15 septembrie, 2012
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat că aşteaptă decizia UE în ceea ce priveşte exploatarea gazelor de şist, aceasta urmând să fie adoptată şi de România. ‘Primele indicii ale unuia din cele trei studii demonstrează clar că există...
15 septembrie, 2012
Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) se aşteaptă să primească luni cel puţin trei oferte pentru privatizarea combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) şi nu exclude o participare a unei mari companii din Rusia. „Nu exclud, ba...
14 septembrie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: