Taxa de funcţionare pentru administratorii de pensii private va creşte cu 50%
Taxa de funcţionare plătită lunar de administratorii fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) va creşte, de la 1 ianuarie, cu peste 50%, decizia, adoptată

Comisia Europeană a aprobat, marți, finanțarea de 180 de milioane de euro pentru construcția în Rpomânia, la Măgurele, a laboratoarelor și laserului din cadrul proiectului
Rovana Plumb, ministrul Mediului, a anunțat, marți, că a depus la Tribunalul București o cerere prin care prin care se solicită nulitatea avizului emis de
”În noul Guvern, după 9 decembrie, voi propune un ministru al Fondurilor Europene, care sa aibă atributii directe de coordonare a tuturor autorităților de management.
Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, luni la Bruxelles, cu președintele Comisiei Europene, Manuel Barroso, după ce o întâlnire similară a avut săptămâna trecută președintele Traian
Ministerul Mediului va înființa o nouă autoritate de control, care să se subordoneze direct Rezervației Biosferei Delta Dunării – se anunță într-un comunicat publicat pe