Ecaterina Andronescu: Modificăm Legea Educației, clasa a IX-a să rămână la liceu
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, doreşte menţinerea clasei a IX-a la liceu, spunând că nu este de acord cu trecerea acesteia la ciclul gimnazial, iar în

„Se declanşează procedura de suspendare. Dar eu chiar nu cred că se va întâmpla asta pentru că atâta vreme cât avem – cu o zi
Guvernul a aprobat sâmbătă a doua rectificare bugetară a anului, la două luni de la prima modificare a bugetului, administraţia locală primind 1,0788 miliarde de
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, după vizita de vineri la Bruxelles, că oficiali ai Comisiei Europene au solicitat Guvernului, pentru a debloca plăţile
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală efectuează cercetări faţă un grup infracţional, constituit din persoane având cetăţenie
Ministerul Agriculturii a lansat în dezbatere un proiect de Hotărâre de Guvern care va schimba modul în care se comercializează în piețe legumele și fructele.