Stiri

„Sunt consilier special pe probleme economice şi europene, nu fac parte din aparatul guvernamental” – a declarat luni profesorul Daniel Dăianu. Economistul ne-a mai declarat că nu are funcţia de consilier de stat, aşa cum a fost publicat...
14 mai, 2012
Reprezentantul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a cerut luni ÎCCJ rearestarea senatorului PSD Cătălin Voicu, deoarece acesta nu s-a prezentat la termenul anterior, invocând motive medicale, însă a fost prezent, în Parlament, la moţiunea de cenzură, relatează Agerpres. Procurorul anticorupţie...
14 mai, 2012
România se numără printre ţările cu cel mai ridicat cost al benzinei din lume, calculat în funcţie de puterea de cumpărare, situându-se pe locul al şaptelea după ponderea costului unui galon de benzină în venitul mediu zilnic, potivit...
13 mai, 2012
Problema redevenţelor pe care le percepe România pentru exploatarea resurselor minerale a revenit, duminică, în actualitate, după ce premierul Victor Ponta a declarat că guvernul său le va mări. Deşi atât Traian Băsescu cât şi, mai apoi, fostul...
13 mai, 2012
Ministrul Agroculturii, Daniel Constantin, a solicitat Ministerului Economiei crearea unui grup de lucru mixt care să găsească o soluție pentru ca fermierii să beneficieze de energie mai ieftină pentru irigații. ”Am solicitat Ministerului Economiei înfiinţarea unui grup de...
13 mai, 2012
„Am avut o primă discuţie legată de participarea la Consiliul European, în care domnia sa (preşedintele Traian Băsescu – n.r.) mi-a arătat că vrea să participe în continuare, şi vom avea poate chiar săptămâna viitoare o nouă discuţie...
13 mai, 2012

DNA cere rearestarea senatorului Cătălin Voicu

Reprezentantul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a cerut luni ÎCCJ rearestarea senatorului PSD Cătălin Voicu, deoarece acesta nu s-a prezentat la termenul anterior, invocând motive medicale, însă

DNA cere rearestarea senatorului Cătălin Voicu

Reprezentantul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a cerut luni ÎCCJ rearestarea senatorului PSD Cătălin Voicu, deoarece acesta nu s-a prezentat la termenul anterior, invocând motive medicale, însă

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: