Stiri

Însărcinatul cu afaceri al misiunii diplomatice SUA la Bucureşti, Duane Butcher, a venit la Palatul Victoria pentru o discuţie cu premierul Victor Ponta, reprezentanţi ai ambasadei americane declarând pentru MEDIAFAX că întâlnirea face parte „dintr-o rundă de consultări”...
8 ianuarie, 2013
Economişti de top ai FMI, Olivier Blanchard şi Daniel Leigh, au redactat un raport în care vorbesc despre “greşelile lor anterioare” în prezicerea impactului austerităţii asupra economiilor europene, scrie  EuObserver. “Analiştii economici au subestimat în mod semnificativ creşterea...
8 ianuarie, 2013
Premierul Victor Ponta consideră că decizia judecătorului de la tribunal legată de Dan Voiculescu în cazul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) a fost una greşită, arătând că acesta „nu e senator” în condiţiile în care nu a...
7 ianuarie, 2013
Preşedintele Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, Bogdan Lehel – Lorand, a declarat, luni, că premierul Victor Ponta a fost dezinformat privind o decizie a CNSC în cazul procedurii de atribuire a contractului de concesiune de lucrări pentru construcţia...
7 ianuarie, 2013
Ameninţarea pentru stabilitatea politică din România va veni mai degrabă dintr-un conflict în interiorul USL, între PSD şi PNL, în următorii patru ani şi nu din relaţia alianţei de guvernare cu preşedintele Traian Băsescu, unde riscurile nu sunt...
7 ianuarie, 2013
Asociaţia Magistraţilor din România consideră nefirească alegerea Oanei Schmidt-Hăineală (foto) în funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, pentru că aceasta este procuror şi este astfel supusă controlului ierarhic. Într-un comunicat emis sâmbătă, AMR a anunţat că...
5 ianuarie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: