Stiri

Guvernul a convenit cu FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială ca privatizarea sau listarea la bursă a unor pachete de acțiuni la companiile din subordinea Ministerului Economiei să fie realizată până la sfârșitul lunii aprilie, a declarat marți...
22 ianuarie, 2013
USL l-a impus marți pe juristul Crișu Anastasiu în funcția de Avocat al Poporului, acesta primind 358 de voturi favorabile în plenul reunit al Parlamentului. Potrivit Mediafax, candidatul susţinut de PDL, Gheorghe Iancu, a obţinut un număr de...
22 ianuarie, 2013
Guvernul transmite un semnal foarte prost pentru investiții prin introducerea noului pachet fiscal, ”peste noapte”, susține  fostul prim-ministru Theodor Stolojan, europarlamentar PDL. Fostul premier critică lipsa de predictibilitate fiscală în condițiile în care modificările de taxe sunt adoptate...
22 ianuarie, 2013
Procurorii trebuie să transmită la Parlament ”motivele concrete și temeinice” odată cu solicitarea încuviințării arestării preventive, reținerii sau percheziționării unui senator ori deputat, potrivit modificărilor la Statutul parlamentarilor adoptate marți de plenul reunit al Legislativului. Modificările au fost...
22 ianuarie, 2013
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat marţi, la finalul discuţiilor cu reprezentanţii misiunii FMI la Bucureşti, că CFR Marfă va fi privatizată într-un procent de 51% din acţiuni iar un pachet de 20% din acţiunile TAROM vor fi...
22 ianuarie, 2013
Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, susține amânarea intrării în vigoare a Codului de procedură civilă până la vacanţa judecătorească, pentru a se clarifica situaţia legii de degrevare a instanţelor. După ședința Consiliului Superior al Magistraturii, ea a precizat marți...
22 ianuarie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: