Stiri

Comisia Europeană a prezentat o propunere legsilativă pentru protejarea produselor din interiorul UE în fața importurilor extrem de ieftine sau care fac obiectul unei producții subvenționate din state terțe. Potrivit unui comunicat al Comisiei, proiectul ”vizează adaptarea normelor...
12 aprilie, 2013
România se află printre statele cu cea mai mare rată a abandonului școlar și cu cea mai redusă pondere absolvenților de studii superioare, potrivit datelor prezentate vineri de Eurostat, privind îndeplinirea obiectivelor Strategiei 2020 la nivelul Uniunii Europene....
12 aprilie, 2013
Ministerul Educației Naționale va urgenta procedurile de numire a unor noi membri ai Consiliului Național de cercetare Științifică (CNCS), după ce membrii actuali ai forului și-au anunțat demisia în bloc, MEN arătând că programele de cercetare vor fi...
12 aprilie, 2013
Autoritățile române au soluționat în ultimii ani 27.000 de cereri de dosare de despăgubire a proprietarilor de drept ai imobilelor naționalizate, însă 200.000 de noi dosare așteaptă să fie soluționate, a declarat, vineri, premierul Victor Ponta. Din cele...
12 aprilie, 2013
Membrii Consiliului Național de Cercetare Științifică au anunțat vineri că vor demisiona, ca urmare a unor decizii ale Guvernului de tăiere a fondurilor pentru proiecte de cercetare aflate în derulare și în condițiile în care Ministerul Educației Naționale...
12 aprilie, 2013
A intrat în vigoare noul Regulament Financiar – Regulamentul (UE, EURATOM) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului, din 25 octombrie 2012, privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, informează Ministerul Fondurilor Europene, în buletinul informativ....
12 aprilie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: