The Economist / Scăderea imigrației și problema productivității per angajat în UE
Creșterea economică este vitală pentru reducerea șomajului și pentru a reduce povara datoriilor acumulate atât în sectorul public, cât și în cel privat în ultimii

Podul Calafat-Vidin a fost inaugurat vineri, după 13 ani de la semnarea documentelor de finanțare, timp în care opt prim-miniștri s-au succedat la conducerea Guvernului
România așteaptă 360 de milioane de euro de la Comisia Europeană, bani blocați în facturile nedecontate acumulate de la presuspendarea Programului Operațional Sectorial Transport, însă
Femeile care vor să pornească o afacere vor putea accesa un sprijin de la stat de 10.000 de euro, a declarat, vineri, la Deva, ministrul
Deputatul bulgar Delian Peevski (foto) a fost numit la conducerea Agenţiei de securitate naţională (DANS) a Bulgariei, decizie care a provocat critici vehemente la Sofia,
Diplomatul român Mihai Stuparu (foto) a fost numit șeful Delegației Uniunii Europene în Emiratele Arabe Unite, anunță un comunicat al Înaltului Reprezentant UE pentru Politică