Câștigul salarial mediu net a crescut în septembrie cu 5 lei
Câştigul salarial mediu net a crescut în septembrie, faţă de luna anterioară, cu 5 lei (0,3%), la 1.609 lei. În funcție de ramură, cele mai

Procesul de privatizare a CFR Marfă se va finaliza abia la jumătatea anului 2015, dar pe parcursul lui 2014 se vor lista pachete de acţiuni
Conflictele interne de la conducerea Tarom, care durează de peste un an, au fost tranşate în şedinţa AGA de luni, când Ministerul Transporturilor, în calitatea
Comisarul european pentru justiție, Viviane Reding, a propus crearea unui serviciu european de informații care să poată fi capabil să facă față Agenției Naționale de
Guvernul a negociat cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru anul viitor o majorare salarială cuprinsă între 3-4% pentru profesori debutanţi şi medici rezidenţi, pentru celelalte
Păstrarea cotei unice, reducerea CAS cu trei puncte proentuale şi creşterea salariului minim la 1.000 de lei, sunt lucrurile pe care le vrea preşedintele PNL