Stiri

Investiţiile în achiziţii de proprietăţi imobiliare în Europa Centrală şi de Est au crescut anul trecut, faţă de 2012, cu 31%, la peste 10 miliarde de euro. Conform unui studiu al CBRE, Rusia este principalul beneficiar al acestui...
14 ianuarie, 2014
Ministrul Gigel Ştirbu (foto) a declarat, marţi, la Comisia de cultură a Senatului, că nu va fi de acord cu o exploatare minieră la Roşia Montană, până când nu va fi sigur că patrimoniul cultural naţional din acea...
14 ianuarie, 2014
Încrederea românilor în leadershipul Uniunii Europene a crescut 7% în 2013, în comparație cu 2012, până la 46% din totalul populației, iar o creștere și mai pronunțată se înregistrează în rândul tinerilor (15 – 30 de ani), unde...
14 ianuarie, 2014
Danemarca, Norvegia, Finlanda și Polonia sunt noile state adăugate pe lista statelor cu sectoare financiare ce trebuie controlate regulat pentru a evita repetarea unei crize financiare globale, a anunțat luni, 13 ianuarie, Fondul Monetar Internațional (FMI). Cel puțin...
14 ianuarie, 2014
Programul „Prima casă” se reia odată cu publicarea în Monitorul Oficial, luni, a HG privind aprobarea normelor de implementare a programului pentru anul în curs. Pentru 2014, beneficiarii au la dispoziţie un plafon de garanţii de 1,2 miliarde...
13 ianuarie, 2014
Fostul premier Adrian Năstase, care a primit anul acesta a doua condamnare cu executare, a fost exclus, luni, din Baroul Bucureşti, pe temeiul nedemnităţii profesionale, pentru că lezează imaginea profesiei de avocat, a anunţat decanul organizației, Ilie Iordăchescu....
13 ianuarie, 2014

Adrian Năstase a fost exclus din Barou

Fostul premier Adrian Năstase, care a primit anul acesta a doua condamnare cu executare, a fost exclus, luni, din Baroul Bucureşti, pe temeiul nedemnităţii profesionale,

Adrian Năstase a fost exclus din Barou

Fostul premier Adrian Năstase, care a primit anul acesta a doua condamnare cu executare, a fost exclus, luni, din Baroul Bucureşti, pe temeiul nedemnităţii profesionale,

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: