MiG-urile – reparate și folosite și după intrarea în serviciu a celor 12 avioane F 16 din Portugalia
Cel mai important motiv pentru care autoritățile au susținut că trebuie cumpărate noi avioane de luptă a fost că după 2015 – 2016, flota de

Asociaţia Europeană a Numărului de Urgenţă consideră că legile româneşti privind sistemul 112 trebuie schimbate, astfel încât operatorii de telefonie mobilă să fie obligaţi să
Preşedintele Train Băsescu a ajuns duminică la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca, unde se desfăşoară o reuniune a Fundaţiei Mişcarea Populară. Şeful statului
Elveţienii se pronunţă, astăzi, în cadrul unui referendum intitulat “împotriva imigraţiei de masă”, în special a cetăţenilor din cadrul UE, ceea ce ar putea duce
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, sâmbătă, că a sesizat Serviciul Român de Informaţii (SRI), după ce a primit mai multe date despre o posibilă
ASF suspectează Astra Asigurări că a subestimat în mod voit daunele pe care ar putea să le plătească, astfel că rezervele constituite au fost cu