Stiri

Procurorii anticorupţie au trimis în instanţă, vineri, dosarul ASF – Carpatica Asig, urmând ca Radu Ruşanu, Ilie Carabulea şi Marian Mârzac să fie judecaţi în stare de arest preventiv, iar ceilalţi nouă inculpaţi, printre care Laura Chiţoiu (soţia...
25 aprilie, 2014
Conducerea executivă a OAO Gazprombank se pregăteşte pentru posibile sancţiuni americane. Gazprombank, care este a treia institiţie financiară a Rusiei ca importanţă, este convinsă că se află pe a treia lista a companiilor ruse împotriva cărora administraţia Obama...
25 aprilie, 2014
Peste 20 de cadre medicale de la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti sunt acuzate că au realizat operații estetice pe banii asiguraților, iar pentru a deconta sumele la Casa de Asigurări înregistrau în documente...
25 aprilie, 2014
În România nu vor fi exploatate gaze de şist în următorii cinci ani, dar este important să-şi asigure independenţa energetică, precum şi pe cea a Republicii Moldova, din producție internă şi cu respectarea celor mai înalte standarde de...
24 aprilie, 2014
Forţele ucrainene au ucis cinci separatişti pro-ruşi în confruntările care au loc în estul ţării, a anunţat joi Ministerul de interne ucrainean, citat de Reuters. În acelaşi timp, Vladimir Putin a avertizat că vor exista consecinţe dacă guvernul...
24 aprilie, 2014
Alexandru Kiss, vicepreşedinte al Consiliului Județean Bihor, este urmărit penal pentru luare de mită, abuz în serviciu şi trei fapte de spălare de bani, într-un dosar în care mai sunt acuzaţi milionarul Alexandru Mudura şi alte cinci persoane,...
24 aprilie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: