Stiri

Șeful statului a refuzat să promulge Legea parteneriatului public-privat și Legea privind reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, și le-a trimis înapoi președintelui Senatului, joi, pentru a fi reexaminate. Motivele returnării Legii privind reorganizarea Ministerului Agriculturii  Potrivit unnor...
9 ianuarie, 2014
Ucraina a încetat la începutul lui ianuarie cumpărarea de gaze din Europa şi acum se aprovizionează exclusiv din Rusia, la preţuri cu o treime mai mici decât cele pe care i le cerea Gazprom înainte, au anunţat joi...
9 ianuarie, 2014
Ministrul finanţelor, Daniel Chiţoiu, a reamintit joi intenția guvernului de-a reduce CAS cu 5% începând cu 1 iulie 2014. Vicepremierul Chiţoiu a precizat, citat de  Agerpres, că reducerea CAS “este un angajament politic, prevăzut în scrisoarea de intenţie...
9 ianuarie, 2014
Parlamentul va aproba legea minelor, cel mai probabil, în februarie anul acesta, potrivit unei declarații făcute joi de ministrul Economiei, Andrei Gerea, într-o discuție cu Martin Fergus Harris,ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în...
9 ianuarie, 2014
Cel mai longeviv înalt funcţionar de la Bruxelles, Viviane Reding, vicepreşedinte al Consiliului Europei, solicită ca pe agenda alegerilor europarlamentare din primăvara acestui an să fie inclusă tema constituirii unei „adevărate uniuni politice europene”. „Trebuie să constituim Statele...
9 ianuarie, 2014
Comisia Europeană a adoptat un set de standarde pentru ameliorarea consultării, a participării si a dialogului cu parteneri precum autoritătile regionale, locale, mediul privat, sectorul ONG, în etapele de planificare, de punere în aplicare, de monitorizare si de...
9 ianuarie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: