Stiri

Fostul şef al CNAS Cristian Buşoi a declarat, sâmbătă, că aproximativ 60% dintre bolnavii de cancer din România nu au acces adecvat la radioterapie, europarlamentarul precizând că o soluţie în acest sens ar fi ca statul să acopere...
21 iunie, 2014
Tribunalul Bucureşti a decis vineri seara că Mircea Băsescu va sta în arest preventiv în următoarele 30 de zile. Decizia este executorie dar nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel. În referatul cu propunerea de...
20 iunie, 2014
Valoarea creanţelor pe care alte companii trebuie să le recupereze de la firmele în insolvenţă se ridică la circa 10 miliarde de euro, comparativ cu 5,4 miliarde de euro datorii la bănci, iar aceste companii au lipsit de...
20 iunie, 2014
Noi tensiuni la graniţa cu Ucraina după ce Rusia a recunoscut vineri că a mobilizat trupe în zonă pentru a întări securitatea, iar Ucraina a spus că a recăpătat controlul graniţelor. Preşedintele parlamentului de la Kiev şi ministrul...
20 iunie, 2014
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis vineri sesizarea Curţii Constituţionale privind suspendarea urmăririi penale a lui Traian Băsescu, din motive de imunitate, în dosarul în care senatorul Gabriela Firea l-a acuzat de şantaj pe şeful...
20 iunie, 2014
România nu îşi permite acum să renunţe complet la relaţia cu Fondul Monetar Internaţional deoarece trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile pe care şi le-a asumat în domeniul reformelor structurale, pentru a da un semnal pozitiv pieţelor financiare, a declarat...
20 iunie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: